Tăriceanu, ce-ai făcut?

0
160
Retragerea de la guvernare a celor de la ALDE este de acum întoarsă pe toate feţele, căutându-se explicaţiile de rigoare, care să reziste, cât de cât, unei logici consecvente. În zadar. Se confecţionează scenarii peste scenarii, nici unul apt să reziste, prin forţa argumentelor, şi să convingă. Fiindcă pe lângă abandonarea social-democraţilor, la nivel parlamentar, şi iminenţa unei crize politice, fără soluţii imediate, o perturbare serioasă ameninţă şi administraţiile publice locale, acolo unde există majorităţi ce contează pe consilierii ALDE. Trecem peste construcţia unei alianţe electorale – ALDE / Pro România – , care a anunţat susţinerea logistică a candidatului independent Mircea Diaconu, în alegerile prezidenţiale. Un fost actor, de bună calitate, membru PNL, la un moment dat, apoi şi europarlamentar, susţinut nu doar moral, inclusiv de social-democraţi. Dar atât. Să înţelegem că militanţii ALDE şi Pro România se vor mobiliza –exemplar- la strângerea celor 200.000 de semnături necesare, pentru unul care nu e de-al lor. Sună nu anacronic, cât de-a dreptul neverosimil. Dar asta este o altă discuţie. Oricum, Călin Popescu Tăriceanu lasă impresia că este o victimă a valului de caniculă din ultima vreme. O părăsire a guvernării, la maniera nervoasă la care a făcut-o el, care a primit ajutor în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016, din partea PSD, şi în continuare funcţia de preşedinte al Senatului, completată cu patru portofolii de miniştri, posturi de prefecţi şi sub-prefecţi, secretari de stat, este incompatibilă, de-a dreptul cu dimensiunea minimă a unei responsabilităţi, pe care o presupuneau toate cele enumerate. Călin Popescu Tăriceanu nu poate uita, în niciun anotimp al anului, cum la nişte alegeri parlamentare, pe vremea votului uninominal, risca să rămână în afara Parlamentului, fără „umărul” pus de social-democraţi. De guvernul pe care l-a condus (2004-2008) nu mai amintim. În fine ultimul cadou primit din partea partidului condus de Viorica Dăncilă, de ALDE, este postul de Avocat al Poporului încredinţat Renatei Weber. Să admitem că guvernarea social-democrată n-a fost –în opinia sa- una grozavă. Deşi are destule împliniri, recunoscute până şi de Traian Băesecu, consecvent contestatar al social-democraţilor. Dar este vreo guvernare, din spaţiul UE, fără cusur? Călin Popescu Tăriceanu, animat de o ţâfnă care nu-l definea, s-a aruncat, cu o voluptate nefirească, în braţele fierbinţi ale lui Victor Ponta, pe care-l cunoştea, şi personal, dar şi din referinţele înduioşătoare ale lui Crin Antonescu. Aidoma vechilor catane, în permisie, la revederea amantelor sătule de aşteptare. Povestea cu susţinerea lui Mircea Diaconu, dincolo de orice parti-pris, nu poate reedita ceea ce s-a întâmplat la Kiev, şi prin faptul că actualul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelinsky era îndrăgit, pentru rolul izbutit din serialul „Slujitorul poporului”. Or, Mircea Diaconu a recunoscut că el e un… nimeni. Poate un „nimeni” să seducă alegătorii? „Slujitorul poporului” sună oricum bine –inspirat-, tentant, şi asta ar trebui să fie un politician autentic, care se vrea respectat. Ţara asta a noastră are nevoie de slujitori autentici, nu de patinatori politici, prinşi în tarantele napolitane sau spaniole, capabili de jocuri de o meschinărie imposibilă. Numai cu eticheta de trădător nu se logodise Călin Popescu Tăriceanu. În colo făcuse destule. De unde se află acum, nemeritat, cum spune marele său avocat Marian Nazat, Liviu Dragnea are motive să-şi muşte degetele de la ambele mâini. Se spune că fiecare doarme cum îşi aşterne. Dar ţara? Despre ea se vorbeşte, de unii, cu o ipocrizie bolnavă, doar în campania electorală.