China, interesată să importe miere românească

0
473

O misiune de evaluare desfăşurată de o delegaţie din Republica Populară Chineză în vederea definitivării acordului comercial pentru exportul de miere a sosit în ţara noastră. În perioada 28 august – 1 septembrie, cinci specialişti chinezi din cadrul Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ) vor desfăşura o misiune de evaluare în ţara noastră, în vederea definitivării acordului comercial pentru exportul de miere.

miere 1Discuţii pe această temă au avut loc în luna iunie a acestuia an, cu ocazia participării preşedintelui ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, la cea de a doua ediţie a „Conferinţei pentru controlul calităţii, inspecţiei şi carantinei”, care s-a desfăşurat în Ningbo, Republica Populară Chineză, în urma cărora s-a agreat prelungirea perioadei de tranziţie şi accelerarea formalităţilor pentru definitivarea acordului.

Vizita precede acordul pentru accesul permanent al mierii

          Această vizită de lucru este cea de a doua etapă procedurală pentru aprobarea accesului permanent al mierii de albine din România pe piaţa din Republica Populară Chineză. Scopul acestei misiuni este de a verifica modul în care sunt respectate condiţiile solicitate privind igiena şi calitatea mierii de albine. În acest sens, experţii chinezi vor vizita unităţi de procesare a mierii, centre de colectare şi extracţie a mierii şi stupine din importante zone melifere din Romania, respectiv din judeţele Alba, Vaslui şi Ialomiţa.

          De asemenea, specialiştii chinezi vor evalua şi aspecte privind inspecţia oficială a produselor alimentare, capacitatea şi performanţele analitice ale Institutelor Naţionale de Referinţă, respectiv ale Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, ale Institutului de Diagnostic şi Sănătatea Animală, precum şi modul în care sunt aplicate, la nivel central şi teritorial, măsurile prevăzute de reglementările legislaţiei comunitare, dar şi cerinţele AQSIQ.

          Concluziile acestei misiuni de evaluare vor fi analizate de Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei (AQSIQ), urmând, ca după finalizarea acestora, să fie confirmată părţii române definitivarea acordului comercial pentru exportul de miere de albine în Republica Populară Chineză.

Sprijinul apicultorilor, ajunge la circa 100 milioane de lei

          miereLa nivelul României, valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017 – 2019, este de 97.626 mii lei, din care suma de 48.813 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 1102 din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole, distribuită astfel: pentru anul 2017: 32.542 mii lei; pentru anul 2018: 32.542 mii lei; pentru anul 2019: 32.542 mii lei.

          Beneficiarii Programului sunt apicultorii, care pot fi: persoane fizice, persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale; dar şi cooperativele agricole recunoscute conform legislaţiei în vigoare, numai pentru acţiunea de asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori.