Deputatul de Dolj Petre Petrescu şi-a dat demisia din Partidul Mişcarea Populară (PMP)

0
308

petre“În calitate de deputat ales în circumscripţia electorală nr. 17 Dolj, colegiul uninominal nr. 5, din respect pentru oamenii care mi-au oferit încrederea prin votul din anul 2012, apreciez că se impun câteva clarificări, ca urmare a unor informaţii care au circulat în spaţiul public şi care mă privesc în mod direct. În ultima perioadă, ca urmare a fuziunii prin absorbţia de către Partidul Mişcarea Populară a Uniunii Naţionale pentru Progresul României, organizaţia judeţeană Dolj a PMP a traversat o perioadă de tensiuni şi dezinformări interne, generate de imixtiunile unor persoane cu pretenţii de lider local sau naţional, persoane care gravitează în jurul conducerii noastre centrale. Doresc să precizez că mă delimitez total de acţiunile întreprinse de acestea. În egală măsură, îmi exprim surprinderea faţă de faptul că am fost înlocuit din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei PMP Dolj printr-o hotărâre adoptată miercuri, 17 august 2016. Menţionez că la data respectivă am participat la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, în cadrul căreia nu a fost discutat acest subiect. Trebuie să precizez, de asemenea, că această decizie nu mi-a fost comunicată personal, luând act de ea din presă. Constat cu regret că toate aceste acţiuni par a fi coordonate de persoane care îşi urmăresc mai degrabă agenda şi interesele personale, decât ceea ce ar trebui să fie priorităţile unei formaţiuni politice care îşi propune să reprezinte electoratul la cel mai înalt nivel. Nu mă pot regăsi în această construcţie, în condiţiile în care am înţeles dintotdeauna să urmez o altă linie în activitatea politică şi să îmi canalizez eforturile în beneficiul comunităţii. Toate aceste elemente, contrare crezului meu politic, mă determină să aleg singura cale posibilă pentru a elimina pretextul folosit de unele persoane interesate să prelungească această stare tensionată, care nu face decât să dăuneze unei organizaţii în rândurile căreia se regăsesc foarte mulţi oameni de bună credinţă, cu principii solide, însă a căror voce este în mod constant ignorată. În consecinţă, înţeleg să fac un pas înapoi şi să anunţ demisia mea din toate funcţiile deţinute în cadrul partidului, precum şi din calitatea de membru al PMP“, a transmis deputatul Petre Petrescu.