Fotbalul a încins spiritele la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj

0
452

Ieri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliu Judeţean Dolj, s-au dezbătut 21 de puncte trecute pe Ordinea de zi. Două dintre acestea fiind votate cu şase abţineri, care au provenit din partea grupului PDL. Cele două proiecte care au creat dispute şi schimb de replici între consilierii PDL şi PSD au fost cele legate de buget. Pedeliştii nu au fost de acord cu rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa „U” Craiova, unitate parţial finanţată, pe anul 2013 şi pe de altă parte, aceştia nu au votat nici proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului Dolj pe anul în curs. 

Astfel, cu adresa nr 1080/06.08.2013 Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa U Craiova unitate parţial finanţată a Consiliului Judeţean Dolj, a solicitat suplimentarea transferurilor de la bugetul propriu judeţean alocate în anul 2013 cu suma de 93, 00 mii lei. Suma va fi utilizată pentru majorarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii ale, Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa U Craiova. „Această suplimentare este necesară având în vedere creşterea numărului de grupe de copii şi juniori de la 5 la 10, care să evolueze în campionatele organizate de Federaţia Română de Fotbal şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Dolj, sub emblema Club Sportiv U Craiova, ce se vor desfăşurat în cursul anului 2013, conform Contractului de Asociere nr 1060/31.07.2013”, a precizat Alexandru Nemţaru, contabilul Clubului Sportiv Judeţean Ştiinţa U Craiova, prezent ieri, la şedinţa Consiliului Judeţean Dolj.

Ion Prioteasa : „Trebuie să ne gândim şi la imaginea noastră”

Consilierul judeţean, Marcel Marcea a solicitat o explicaţie vizavi de acest proiect, de împărţire a banilor dar şi de modul în care este administrat Stadionul Tineretului. „De ce ani la rândul acest Club a funcţionat cu aceeaşi sumă de bani, cu acelaşi buget, iar anul acesta este nevoie de o rectificare bugetară. De ce este prioritar fotbalul,  şi nu sunt prioritare şi sporturile de sală ?! Al cui este acest stadion ? De ce este nevoie acum să facem investiţii aici ?!”, a întrebat consilierul PDL, Marcea. Astfel, 50,00 mii de leii vor fi cheltuiţi cu transportul fotbaliştilor, 15,00 mii lei pentru hrană iar 28,00 mii lei sunt destinaţi pentru reparaţiile curente la stadion. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, diplomat din fire, a calmat spiritele şi a explicat că acest stadion se află în administrarea Consiliului Judeţean Dolj şi că nu s-au mai făcut investiţii de ani de zile. „Nu organizăm competiţii pe acest stadion. Acolo, sportivii vor face doar duş şi ceva antrenamente, dar trebuie să existe nişte condiţii cât de cât bune. Este vorba de blazonul nostru. Noi, Consiliul Judeţean Dolj ne facem de râs. Trebuie să ne gândim şi la imaginea noastră. Am votat într-o şedinţă anterioară proiectul prin care am căzut de acord să mergem cu această echipă, CSU Craiova. Vă rog, pentru acest început, să votăm proiectul şi vom vedea pe viitor ce o mai fi. Vom fi foarte atenţi ce se întâmplă acolo”, a spus  preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Protocol cu Brigada de Combatere a Criminalităţii

Marcel Marcea

Tot ieri, în cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii judeţeni au mai votat cu o majoritate consistentă şi proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare dintre Consiliul Judeţean Dolj – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dolj şi Brigada de Combaterea Criminalităţii. „Avându-se în vedere Strategia Naţională de Ordine Publică 2012-2013, în care unul dintre obiectivele prioritare propuse pentru această perioadă îl reprezintă reducerea impactului criminalităţii organizate, criminalităţii transfrontaliere şi terorismului, Brigada de Combatere a Criminalităţii Craiova, pentru realizarea activtăţilor curente, necesită echipamente IT în vederea realizării activităţilor de percheziţii în sisteme informatice pentru toate structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv unităţile de parchet de pe raza de competenţă. Pentru realizarea acestor obiective în cadrul protocolului de colaborare încheiat se propune alocarea sumei de 20 mii lei în anul 2013 pentru achiziţionarea de calculatoare cu monitoare, tasturi şi mouse-uri imprimante colar…”, a precizat consilierul judeţean Ion Voiculescu.