Exercițiu demonstrativ pe „Ion Oblemenco”: „Bătaie” pe stadion între ultrași și jandarmi

0
623

O gașcă de „ultrași” violenți, care intenționau să pătrundă pe Stadionul „Ion Oblemenco” și să întrerupă desfășurarea unei partide de fotbal, a fost oprită de jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile (GJMb) Craiova, după o intervenție în forță. Cea mai mare parte dintre scandalagii au fost încărcați în dubele jandarmilor și duși la sediul celei mai apropiate unități de poliție, unde au fost sancționați. Din fericire, totul a fost doar un exercițiu, astfel încât angajații firmei „Civitas”, care se vor ocupa de asigurarea ordinii în incinta stadionului la meciurile CS Universitatea Craiova să fie pregătiți pentru orice fel de situații.

Jandarmii GJMb Craiova, împreună cu polițiștii IPJ Dolj, polițiști locali și agenții societății de pază „Civitas”, au desfășurat, ieri, în incinta Stadionului „Ion Oblemenco”, un exercițiu demonstrativ, în care au prezentat modul de intervenție în cazul în care lucrurile degenerează la un meci de fotbal. Având în vedere că se vor disputa, din nou, meciuri de fotbal pe arena din Bănie, jandarmii i-au instruit pe agenții de pază ai firmei „Civitas”, care vor asigura ordinea în incinta stadionului pe perioada desfășurării meciurilor CS Universitatea Craiova. Conform scenariului pus la cale de Jandarmerie, mai mulți „ultrași” nemulțumiți de cum decurge partida, au devenit violenți. S-au apucat să distrugă scaunele, au trecut la acte de violență și s-au „ciocnit” cu agenții de la „Civitas”. Jandarmii, care asigură ordinea în afara stadionului, intervin în forță și, pentru că tinerii nu se potolesc, folosesc gaze iritant-lacrimogene ca să-i împrăștie pe turbulenți. Apoi sunt „săltați” cu toții, urcați în dube și duși la cea mai apropiată unitate de poliție pentru a fi sancționați conform prevederilor legale.

„Pentru că vom avea meciuri pe stadion, noi ne-am ocupat de instruirea teoretică a agenților societății Civitas, care se vor ocupa de asigurarea ordinii în incinta arenei. Cu toții au fost informați despre prevederile Legii nr. 4/2008, cu modificările și completările ulterioare, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive. După un curs de 30 de ore, exercițiul practic de astăzi (n.r.-ieri) a avut menirea de a-i testa, dar și de a le arăta modul și procedurile de restabilire a ordinii în cazul în care este tulburată”, ne-a explicat general de brigadă Constantin Ion, comandantul GJMb Craiova.