La primul meci oficial după doi ani de absenţă, una cauzată de dezafilierea dictată de FRF, .formaţia lui Adrian Mitetelu, FC “U” Craiova, a câştigat greu, după prelungiri, scor 2-1, partida disputată marţi seară, pe stadionul “Nicolae Dobrin”, în compania divizionarei de liga a III-a SCM Argeş Piteşti, partidă contând pentru turul IV al Cupei României. La finele timpului regulamentar scorul a fost 0-0. Pentru craioveni a punctat Vasile Gheorghe (96) şi Cornel Frăsineanu (113 pen.), în timp ce reuşita piteştenilor a purtat semnătura lui Dulcea (97). SCM Piteşti a încheiat meciul cu un om mai puţin, Pâslaru fiind eliminat la faza penalty-ului.
Nicolo Napoli a jucat cu echipa: Hotoboc – Mitic, Acka, Cosic, Buşu – V. Gheorghe (Bălaşa 100), Mârzeanu (Frăsineanu 100), Săceanu, Cruceru (Rioşanu 116) – Stoianof, Goge.
Reamintim, într-un meci tratat pe larg în numărul de ieri al cotidianului nostru, în turul V al competiţiei KO ajunsese anterior şi CS Universitatea Craiova, învingătoare cu 6-1 la Tg. Jiu în faţa echipei secunde a celor de la Pandurii. Pentru echipa pregătită de Eric Lincar au marcat Dragu (25), Voinea (49), Dragalina (58, 62 pen.) şi Fl. Pârvu (68, 73).
Iată şi celelalte rezultate consemnate marţi: Armata Aurul Brad – Minerul Motru 1-0, Chindia Târgovişte – Alro Slatina 3-2, FCM Dorohoi – Rapid CFR Suceava 2-1, Kosarom Paşcani – SC Bacău 1-2, Sporting Lieşti – FCM Dunărea Galaţi 0-1, Viitorul Axintele – Farul Constanţa 1-3, FC Voluntari – Unirea Slobozia 5-0, Juventus Bucureşti – ACS Berceni 0-1, CS Baloteşti – Sportul Studenţesc 3-0 (neprezentare), Inter Clinceni – CS Clinceni 2-3, Petrolistul Boldeşti – CS Mioveni 2-0, FC Păpăuţi – Gloria Buzău 1-2, Arieşul Turda – Unirea Târlungeni 0-1, Avântul Bârsana – Olimpia Satu Mare 2-1, Hidişeul de Sus – Luceafărul Oradea 3-0 (nu a avut loc).