Primăria Craiova caută soluţii pentru iarnă – Subvenţia la gigacalorie va fi suportată de la buget

0
323

Autorităţile locale fac tot posibilul pentru a nu-i lăsa pe craioveni să suporte eventualele diferenţe la preţul gigacaloriei. În cazul în care se va ajunge la o mărire a tarifului, municipalitatea este decisă să acopere diferenţa de la buget în aşa fel încât locatarii să nu plătească nimic în plus la facturile din această iarnă.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, săptămâna trecută, că iarna aceasta va fi problematică din punctul de vedere al preţului gigacaloriei, dar că municipalitatea va face tot ce îi va sta în putinţă pentru ca locatarii să nu simtă acest lucru la buzunare. Primul pas în acest sens, potrivit acestuia, va fi o discuţie serioasă cu furnizorul local, precum şi cu distribuitorul, aceştia urmând să dea o cifră exactă a contribuţiei Primăriei. «Din câte am auzit, se va anula subvenţia de la Guvern privind preţul gigacaloriei şi că toată sarcina va cădea pe autoritatea locală. Eu voi face o analiză cu directorii de la Termoficare, cu specialiştii, pe care îi voi ruga să-mi spună cât poate da Primăria Craiova în acest caz, pentru că nu vreau ca locatarii să suporte majorările din buzunare», a declarat Solomon.

Nu mai mult de 3 milioane de lei

Solomon a mai spus că ar fi dispus să acopere întreaga diferenţă dacă guvernul şi-ar retrage subvenţia pe care o plăteşte acum de la bugetul de stat, dar e posibil să nu se ţină de plan dacă se dovedeşte că suma e una foarte mare. În acest caz, susţine Solomon, cel mai bun lucru este o bună comunicare cu craiovenii, care vor fi informaţi din timp, înainte să înceapă sezonul rece, la ce cheltuieli trebuie să se aştepte numai cu partea de încălzire. «Ideea e să şi putem să plătim de la bugetul local, nu doar aşa, de dragul de a o spune electoral», a precizat Solomon. Cu toate că nu se află în posesia unei analize stricte, primarul Antonie Solomon a avansat totuşi o cifră la care s-ar putea aştepta, de aproape 3 milioane de lei, lăsând să se înţeleagă că, dacă ar fi vorba de această sumă, municipalitatea ar putea plăti.

Restanţe de 50 milioane de euro

În acest moment, asociaţiile de proprietari din Craiova deţin o datorie istorică, de peste 50 milioane de euro, care se pare că nu poate fi stinsă în ciuda tuturor eforturilor. «Vreau să vă spun că avem o datorie către CET Bariera Vâlcii de vreo 50 de milioane de euro. Deci Regia de Termoficare a ajuns la 2.000 de miliarde de lei vechi, bani de încasat de la populaţie», a anunţat Solomon. Ce e curios că autorităţile au investit bani mulţi în modernizarea reţelelor de căldură, pentru a le asigura un confort şi mai mare locatarilor, dar aceştia din urmă nu şi-au mai plătit nici căldură, nici apa caldă. «În Craioviţa Nouă am făcut un efort mare, şi CET Bariera Vâlcii, dar şi cei de la Işalniţa, care coordonează activitatea, şi împreună cu Regia de Termoficare am reuşit să transformăm acele centrale termice pe gaz în puncte termice, care sunt racordate la reţeaua centralizată a Craiovei. Aveau toţi apă caldă, ceea ce nu se mai întâmplase de 20 sau 30 de ani , dar, din păcate, numărul celor care nu plătesc a crescut foarte mult».

Preşedinţii fură la bani, locatarii la persoane

Edilul-şef al Craiovei a punctat şi faptul că s-a ajuns în această situaţie şi din cauza preşedinţilor de asociaţie, care nu s-au sfiit să bage mâna până la cot în banii locatarilor, şi aşa puţini. «Culmea, mulţi dintre preşedinţii de asociaţie au furat ca în codru zeci de miliarde. Au luat un an cu suspendare, la ultima instanţă. Acum sunt bine mersi, oamenii au plătit şi nu vom recupera nimic. E o încurcătură mare la unele asociaţii», a mai spus Solomon. «Când sunt reclamaţii, o dată pe an, sunt obligat să merg acolo să văd dacă s-a furat sau nu, dacă s-au respectat anumite proceduri sau cadrul legal. Există adunarea generală a locatarilor şi un comitet, ei trebuie să controleze câte persoane sunt într-o locuinţă», a spus Solomon, subliniind faptul că, de multe ori, datoriile cresc şi din cauza locatarilor care nu declară numărul exact al persoanelor care locuiesc într-un apartament.