Atelier de creație pentru copiii Centrului social „Aripi de lumină”

0
464

Copiii Centrului social „Aripi de lumină” al Asociației „Vasiliada”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, participă în lunile iulie și august la atelierul de confecționat bijuterii și obiecte din materiale ecologice, coordonat de Costinela Iacob. Atelierul face parte din programul de ateliere interactive organizate de Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei.

„Acest tip de atelier vine în completarea activităților de dezvoltare a abilităților practice de viață pentru copii oferite în cadrul Centrului, astfel încât, în perioada de vacanță, copiii vor experimenta o dată pe săptămână crearea de bijuterii cercei, accesorii realizate în culori vii sau suave, pastelate”, a declarat Elena Stănulică, coordonatorul Centrului.

Potrivit reprezentanților Centrului, copiii au experimentat și folosesc în cadrul atelierului  accesorii de metal, sârmă, mărgele, îmbinând simțul artistic, îndemânarea, fantezia, creativitatea și inițiativa.

«Activitatea se desfășoară la Centrul social Aripi de lumină și își propune familiarizarea cu noi tehnici de lucru, crearea unor momente de bucurie și emoție în timpul desfășurării atelierului de creație, valorificarea potențialului creator al fiecărui copil, împărtășirea unei experiențe pozitive. Modul în care copiii au rezonat până acum cu aceasta activitate s-a evidențiat printr-o participare activă, cu interes, crearea și menținerea unui climat afectiv pozitiv pe toata durata desfășurării atelierului. Mulțumim domnului manager al Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, domnului Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie, și doamnei Costinela Iacob pentru deschiderea, implicarea, sprijinul, generozitatea cu care au venit în întâmpinarea dorinței noastre de a-i ajuta pe copii în procesul de creștere, evoluție, de formare armonioasă a personalității», a adăugat Elena Stănulică, coordonatorul Centrului social pentru copii „Aripi de lumină”.