Premierul Ungariei: Maghiarii, dispersaţi prin toată lumea, pot constitui o naţiune puternică prin sistemul dublei cetăţenii

0
365
Viktor Orban

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, la Băile Tuşnad, că maghiarii, dispersaţi în întreaga lume, pot constitui o naţiune puternică prin sistemul dublei cetăţenii, care este parte a politicii naţionale a Patriei-Mame. „Ne-au cam dispersat evenimentele, comunităţile au fost dispersate, fără să fie dislocate. Au apărut graniţe, de pildă suntem în Transilvania, care a fost parte a Ungariei, s-a tras o linie şi acum nu mai este. După 1956, 250.000 de maghiari au părăsit Ungaria”, a declarat Orban. Potrivit acestuia, între comunităţile maghiare din afara graniţelor şi Ungaria există o puternică legătură, care s-a concretizat cu acordarea dublei cetăţenii. „Dubla cetăţenie este o parte importantă a politicii naţionale, care ajută comununităţile maghiare să se descurce mai bine şi, pentru a fi eficientă, trebuie să avem o Patrie-Mamă puternică, o Ungarie puternică, iar aceste legături să fie funcţionale”, a subliniat premierul. Şeful Guvernului ungar a mai afirmat că limba maternă este foarte importantă, însă i-a sfătuit pe etnicii maghiari, în special pe cei tineri, să nu rămână „închistaţi doar în folosirea ei”. „E foarte importantă cunoaşterea limbii maghiare, nu trebuie să renunţăm la limba maternă, dar nu trebuie să fim închistaţi doar în folosirea ei. Nu ne putem permite să rămânem în continuare închistaţi în limba maternă. Nu este o virtute patriotică să nu vorbeşti altă limbă decât cea maternă”, a spus Viktor Orban. Vizita premierului ungar în ţara noastră n-a fost scutită de incidente, doi adolescenţi de 16 ani, din Braşov şi Jibou, aruncând cu roşii, sâmbătă, înspre scena pe care se afla acesta. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Gheorghe Suciu,  nici o persoană de pe scenă nu a fost atinsă, iar tinerii au fost prinşi imediat de jandarmi şi duşi la audieri. „Cei doi adolescenţi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi când au fost întrebaţi de ce au făcut aşa ceva nu au putut explica gestul”, a declarat Gheorghe Suciu corespondentului Mediafax. El a adăugat că tinerii au fost sancţionaţi contravenţional, băiatul cu 100 de lei, iar fata cu avertisment.

Cu ocazia prezenţei sale în România, premierul Ungariei şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-au întâlnit, vineri seară, la Băile Tuşnad, unde au discutat despre sprijinul politic şi moral pe care comunitatea maghiară îl aşteaptă de la Guvernul de la Budapesta şi de la coaliţia guvernamentală ungară. „Am avut o întâlnire bilaterală, unde am discutat toate problemele care ne privesc pe noi şi problemele la care noi aşteptăm şi un sprijin politic, un sprijin moral din partea Guvernului ungar, din partea partidelor din coaliţia guvernamentală din Ungaria. Eu consider că a fost o discuţie constructivă şi sper, ştiu că aceste întâlniri vor continua”, a declarat preşedintele UDMR la finalul întâlnirii.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a participat, sâmbătă, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, unde, alături de preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Tokes Laszlo, într-o dezbatere moderată de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, a vorbit despre „Timpul Nostru!”, temă inspirată de motto-ul celei de-a 24-a ediţii a Universităţii şi taberei de la Băile Tuşnad.