UE menţine sancţiunile economice contra Rusiei

0
561

Cei 28 de lideri ai ţărilor UE au decis astăzi prelungirea cu încă 6 luni a sancţiunilor economice contra Rusiei, în absenţa unor progrese notabile privind aplicarea acordurilor pentru încetarea luptelor în Estul Ucrainei. Discuţiile asupra acordurilor de la Minsk s-au purtat după negocierile-maraton pe chestiunea migraţiei, la summitul UE de la Bruxelles. Sancţiunile decise în vara lui 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia, s-au datorat protestelor Kievului şi Occidentului faţă de susţinerea rebelilor separatişti prin furnizarea de arme, ceea ce Moscova a negat categoric, sistematic. UE a impus sancţionarea a circa 150 de persoane, dintre care unele apropiate de preşedintele Vladimir Putin, trecute pe „lista neagră”. Activele acestora deţinute în bănci europene sunt îngheţate şi respectivele persoane sunt private de vize în spaţiul UE.