CLM Craiova: Ceartă pe sălile de clasă, între profesori și consilieri

0
402

Scandal în toată regula la ședința CLM, de ieri, pe marginea propunerii de mutare a Liceului ”Voltaire” în spațiile de învățământ ale Colegiului ”Ștefan Odobleja”. Grupați în două tabere și având în spate profesori de la ambele licee, consilierii opoziției s-au certat cu cei ai puterii, fiecare susținând că se face o nedreptate dacă elevii se mut sau, din contră, dacă nu vor fi lăsați acolo. Lucrurile au fost pe cale să degenereze de-a binelea, imediat după vot, când nervii unora dintre cadrele didactice au cedat și a fost nevoie de intervenția polițiștilor locali pentru a mai calma spiritele.

Așa cum era de așteptat, aleșii locali s-au certat destul de dur pe tema mutării Liceului „Voltaire” în spațiile de învățământ ale Colegiului „Ștefan Odobleja”. Dacă întreaga ședință a CLM Craiova, de ieri, a durat în jur de două ore, discuțiile pe acest subiect au acaparat mai bine de o oră. În tot acest timp, s-au adus argumente, dar și jigniri, s-a ridicat tonul, pentru ca, pe final, să se instaleze, pentru câteva minute, și haosul. Imediat după vot, profesorii de la Colegiul „Ștefan Odobleja” s-au ridicat în picioare și au cerut, cu voce tare, explicații autorităților și consilierilor: „Mințiți” și „Să vă fie rușine!”, au strigat aceștia către aleșii locali, acoperind sala. Pentru că nu se terminase încă votul pe proiectele aflate pe ordinea de zi, președintele de ședință a făcut apel la calm, iar polițiștii locali au intervenit, convingându-i pe profesori că este mai bine să protesteze în afara sălii de plen, ceea ce aceștia au și făcut. O persoană a fost, totuși, sancționată pentru tulburarea liniștii publice, femeia recunoscând, după ce s-a mai calmat, că a avut o ieșire mai puțin civilizată, din cauza nervilor.

Profesorii de la „Odobleja”: „Acest act ne obligă să murim!”

Veronica Șerban este profesor la Colegiul „Ștefan Odobleja” și era, ieri, cea mai vehementă voce împotriva acestei măsuri de mutare a elevilor. După ce a asistat la ședință, aceasta a fost convinsă că aleșii locali au votat, de fapt, pentru distrugerea Colegiului „Ștefan Odobleja”. „Acest act ne va obliga pe noi să murim. La Colegiul «Ștefan Odobleja» există trei corpuri de clădire, care sunt folosite de elevii noștri – două la capacitate maximă, de dimineață până seara, iar unul – prins într—un proiect pe fonduri europene, care a reabilitat și echipat în întregime și avem obligația să le păstrăm până în 2020. Laboratoare subdimensionate, au 40 de metri pătrați, iar noi avem o medie de peste 25 de elevi la clasă, deci nu pot fi folosite ca săli de clasă. Vom anunța toate instituțiile care au contribuit la implementarea acelui proiect, fiindcă noi ne vedem obligați să ne încălcăm obligațiile contractuale față de Ministerul Dezvoltării”, a comentat profesorul Veronica Șerban, de pe scările primăriei.

Directorul și consiliul de administrație nu se înțeleg

Înconjurată de mai mulți colegi, toți profesori la colegiul amintit, Veronica Șerban a lăsat să se înțeleagă că unul dintre vinovații principali ai acestei situații este chiar conducerea ISJ Dolj: ”ISJ Dolj nu cunoaște, nu are habar. Singura situație pe care o cunoaște este că a scăzut numărul de clase, dar nu știe că a scăzut, proporțional, cu numărul de săli de clase care au destinația acesta. Noi le comunicăm lor orice ne solicită, dar nimeni nu ne-a solicităm nimic. Nu au dat nici o hotărâre de consiliu de administrație, cum că propun în unanimitate Direcției Patrimoniu a Primăriei Craiova să aloce acele spațiile respective”, a mai spus Veronica Șerban, care este și lider de sindicat al profesorilor din colegiul cu pricina.

Constantin Lungulescu, lider de sindicat care reprezintă, însă, o parte din profesorii din Dolj, a comentat, la rândul său, că votul dat în consiliu a fost unul pripit, făcut în grabă, fără să se aibă în vedere și decizia consiliului de administrație de la unitatea școlară amintită. Lungulescu a dezvăluit că între directorul de la Colegiul Odobleja și consiliul de administrație al școlii există o ruptură și așa se explică de ce către ISJ Dolj s-au transmis anumite date, iar profesorii spun că realitatea stă într-un mod diferit. ”De la ISJ Dolj, s-a pormit doar o informare, atâta tot. Nu s-a decis în consiliul de administrație – unde eu am făcut parte ca observator – că suntem pentru ca Liceul Voltaire să conviețuiască în spațiile de acolo. Au spus că, având în vedere că în 2012 au fost 80 de clase, iar acum 57 de clase, sunt 1.451 de elevi, considerăm că s-ar putea conviețui. Dar problema este cu această destinație a laboratoarelor, care trebuie să-și păstreze identitatea de laboratoare, până în anul 2020”, a sesizat Lungulescu.

Liberalii au scos vinovată conducerea ISJ Dolj

În plen, consilierii s-au grupat în două tabere, executivul și considerii PSD și ALDE (doar unul singur, celălalt votând cu liberalii) susținând că este oportun ca cei 261 de elevi care învață la Liceul „Voltaire” să fie mutați într-unul din spațiile de la Colegiul „Ștefan Odobleja”. De cealaltă parte, liberalii s-au declarat total împotriva acestei măsuri, considerând că, în felul acesta, unitatea de învățământ se sufocă, având în vedere că a mai suportat o comasare, în 2011, când încă trei licee au fost unite la „Odobleja”.

Dacă profesorii au mers pe argumentul laboratoarelor, amenajate pe fonduri europene, care pot fi ușor degradate, consilierii s-au concentrat mai mult pe documentul care a stat, de fapt, la baza acestei decizii. Liberalul Marian Vasile a acuzat conducerea ISJ Dolj că s-a prevalat de un răspuns clar, care să împiedice o astfel de situație să se întâmple. „Undeva, ceva nu este în regulă. Primăria ne spune că ISJ apreciază această posibilitate de mutare a elevilor, în schimb nu avem nici o hotărâre al acestui consiliu de administrație. Se face referire la o hotărâre a CA al ISJ pe care nu o avem și pe care noi am cerut-o. Am primit, în schimb, un proces-verabal destul de evaziv, ca să nu spun mincinos, în care se vede clar că nu există acea hotărâre”, a spus Marian Vasile, care a cerut autorităților să retragă proiectul și să caute alt spațiu pentru cei de la „Voltaire”.

Și liberalul Flavius Sirop a pus problema lipsei unui document al ISJ Dolj, care să decidă în această chestiune. „Vom vota împotriva acestui proiect. La comisia juridică de ieri s-a prezentat o documentație incompletă: nu a fost atașat procesul-verbal al CA al Colegiului Odobleja, în care se respinge această propunere, și nici o hotărâre a ISJ, pentru simplu fapt că nu există. Abia astăzi, a fost atașat un proces-verbal, care conține o istorisire a unei întâlniri”, a spus Sirop, care a propus și el retragerea de pe ordinea de zi a proiectului și identificarea unui alt spațiu pentru Liceul „Voltaire”, în termen de zece zile.

Bianca Predescu: „Toate condițiile legale sunt întrunite”

Acesta a fost contrazis însă de consilierul PSD, Lucian Dindirică, acesta insistând pe existența unui proces-verbal al conducerii ISJ Dolj, care a fost parafat printr-un vot. „În procesul-verbal al consiliului de administrație al ISJ Dolj se spune foarte clar că se supune spre aprobare și se aprobă în unanimitate. Este scris negru pe alb. ISJ Dolj este cel care înțelege cel mai bine ce se întâmplă în sistemul de învățământ, nu noi aici, spune că este posibilă eliberarea unor spații de învățământ prin reorganizarea acestora, astfel încât procesul instructiv-educativ din cadrul unității să se desfășoare în condiții optime, fără a fi afectat anul școlar în curs. Deci, stimați colegi, nu mai mințiți!”, a acuzat, la rândul său, consilierul Dindirică.

Consilierul PSD, avocatul Bianca Predescu, care este și președintele comisiei juridice a CLM Craiova, a precizat că procesul-verbal al ISJ Dolj a fost anexat la proiect, ca urmare a solicitării sale, având valoare de document justificativ. „Nu ne putem subroga în drepturile altora, adică noi nu putem decide cu privire la afectarea procesului de învățământ, pentru că nu avem în competență așa ceva, noi nu putem decât să ne bazăm pe ceea ce instituția legal abilitată a decis, adică ISJ Dolj. Ca atare, în continuare este numai o decizie de oportunitate. Condițiile legale sunt toate întrunite”, a spus Bianca Predescu.

Cum se văd lucrurile din interior

În consiliu au luat cuvântul și cei doi aleși locali care fac parte din consiliile de administrație ale celor două licee. La Liceul „Voltaire” a fost desemnat, prin vot, consilierul PSD, Radu Marin Traian, acesta spunând, ieri, în plen, că va vota proiectul în favoarea acestui liceu, întrucât știe situația grea și încercările repetate ale profesorilor de acolo de a primi un sediu. „Primăria s-a implicat și a încercat să rezolve problema, căutând și alte spații în multe alte licee. S-a lovit de imposibilitatea desfășurării activității artistice, generată de lipsa spațiului corespunzător, și a apelat la ajutorul ISJ. Opinia dată de Inspectorat a fost că activitatea Liceului Voltaire poate fi mutată într-o clădire de la Colegiul Odobleja, prin reamenajarea unor spații. Am înțeles, la comisii, că membrii din CA-ul Colegiului Odobleja nu își doresc acest lucru, dar acest fapt trebuie arbitrat de cineva, iar acesta este ISJ care știe foarte bine situația existență și acolo, și la Voltaire”. De cealaltă parte, la Colegiul ”Ștefan Odobleja”, consiliul local este reprezentat de Alexandru Bețiu (PSD). Acesta a spus, în plenul de ieri, că nici măcar nu a fost invitat la ședința consiliului de administrație prin care s-a decis să se respingă propunerea de cedare a unor spații pentru cei de la „Voltaire”. „Las la interpretarea dumneavoastră care a fost motivul pentru care noi nu am fost invitați!”, a comentat, ironic, acesta.

Primarul Craiovei a lipsit de la ședință

În lipsa primarului Mihail Genoiu, ultimul cuvânt de spus l-a avut viceprimarul Stelian Bărăgan. Acesta a subliniat că ambele licee au fost tratate cu măsură egală, iar proiectul de hotărâre a fost întocmit corect. „Am discutat cu ambele părți, destul de serios și în spiritul legii. Astăzi (n.r. – ieri) eu voi vota acest punct de pe ordinea de zi, cu toate cele spuse de dumneavoastră. Ați spus că afectăm un proiect pe fonduri europene. Nu îl vom afecta! Știți că cine atacă cererea de finanțare are de-a face cu OLAF”. Explicațiile acestuia ar mai fi continuat dacă în sală nu s-ar fi instalat o rumoare, care s-a transformat în zarvă și, mai apoi, într-o ploaie de insulte și nervi descătușați ai unora dintre profesori. Pe acest fond, deznodământul votului a fost unul previzibil: majoritatea PSD și ALDE a reușit să treacă proiectul de hotărâre, care îi ajută pe elevii de la Liceul „Voltaire” să-și găsească un sediu, iar pe cei de la „Odobleja” să se mai înghesuie puțin.