Vara anului 1987 a avut de toate, inclusiv secetă prelungită, prevestind parcă cutremurul din noiembrie, pe scena politică, provocat prin greva muncitorilor de la Braşov şi evenimentul tragic din pădurea Perişor de la Dolj. Starea de optimism a doljenilor, şi nu numai, era la cote joase. Cam pe toate planurile. Cu Constantin Oţet, pe banca tehnică a Universităţii Craiova, revenit din „pribegie”, echipa termina campionatul pe locul cinci, dar printr-un „aranjament cu Steaua” – pe cai mari -, într-o restanţă dusă până la 25 iunie, când în Ghencea întâlnirea s-a terminat indecis (1-1). Trimiţând „tineretul” în teren, conducerea clubului militar a făcut, doar aparent, un gest „de generozitate”, fiindcă obţinea „la schimb” transferul internaţionalului Nicolae Ungureanu, la Craiova urmând a veni Anton Weissenbacher, care debutase la FC Baia Mare. Simpatic din cale afară. Şi „combativ”. Se spune că dus de Marian Bîcu, acasă, la Maglavit, a lăsat amintiri de neuitat vecinilor, la cât putea să ducă, stârnind exclamările acestora, „buni-meseriaşi”, cu paharul. De fapt cu oala. Mai ales că vinul era bun. Anterior partidei cu Steaua, de care vorbeam, desfăşurată sub un cer închis şi fără mare asistenţă în tribune, Craiova disputase la 16 iunie, la Târgovişte – pe teren neutru – sfertul de finală din Cupa României cu Victoria Bucureşti. Scor final 1-0, după prelungiri, pentru echipa şefului poliţiei Capitalei, colonelul Marin Bărbulescu, într-un meci de antologie. Care se va repeta, în etapa a patra a noului campionat, cu arbitrul Ştefan Rotărescu din Iaşi, la centru. O partidă, iarăşi, de pomină. Ştefan Stoica a marcat în minutul 51, pentru Craiova, după ce Vaşcovici ratase un penalty, şi deşi partida s-a prelungit cu vreo 10 minute, Victoria nu a mai putut egala, şi conducerea acesteia „i-ar fi mâncat” pe conducătorii din Bănie. Există şi victorii fără amintiri, dar nu aceasta, la care m-am referit Vremuri de neuitat. În vestiarul Craiovei, bucuria a fost… mare, dar bine temperată. În fine, premergător noului sezon internaţional, intercluburi, Craiova urmând să întâlnească în primul tur al Cupei UEFA, modesta echipă portugheză C.D. Chavez, a fost adus de la Jiul Petroşani atacantul Viorel Vancea, în schimbul lui plecând portarul Racolţea. Şi lotul se prefigura ca unul promiţător. Săndoi şi Gică Popescu, dar şi Nicolae Zamfir asigurau centrul apărării. Lung, încă era titular şi la echipa reprezentativă. Negrilă, Weissenbacher, Adrian Popescu, Irimescu, Ciurea, Rada, Cioroianu, Vancea, Geolgău şi Ştefan Stoica chiar aveau valoare. Se câştigă un turneu internaţional la Varna, cu două victorii (2-1 cu Sredeţ Sofia şi 1-0 cu Cernomoreţ Varna), apoi un turneu la Petroşani, „Cupa Minerului”, dar se pierde finala în Cupa Drobeta 2000, aflată la a 12-a ediţie, în faţa lui FC Olt (1-3), ceea ce punea deja pe gânduri. Cum dubla cu C. D. Chavez, în primul tur al Cupei UEFA, ediţia 1987-1988, nu a fost avantajoasă, Universitatea Craiova fiind eliminată (3-2 şi 1-2), supărarea suporterilor s-a resimţit, pe toată durata turului campionatului. Bucuriile unor oameni trişti erau tot mai puţine. Cu rezultate oscilante. C. D. Chavez s-a scufundat în turul următor, în faţa celor de la FC Honved Budapesta (5-2 scorul general), maghiarii impunându-se prin 2 victorii (1-2 şi 1-3). În turul trei au ieşit şi ei afară fiind eliminaţi de Panathinaikos (6-7 scor general -, după 5-2 şi 1-5), dar asta nu mai contează.
