Danemarca a avut recent alegeri legislative, soldate cu victoria „la mustaţă” a blocului de dreapta – extrema dreaptă (compus din patru partide) – surpriza furnizând-o Partidul Poporului (DF), care cu 21% şi-a depăşit rezultatul din 2011 cu 8,8%. Partidul liberal (Venstre), condus de Lars Lokke Rasmussen, cu 19,5%, în pofida unor scandaluri de corupţie în care a fost antrenat liderul său, va da premierul. Interesant este că social-democraţii premierului Helle Thorning Schimdt (26,3%), ieşit pe primul loc în alegeri, şi-au recunoscut înfrângerea, lidera lor prezentându-şi demisia. Creşterea economică pe acest an este prognozată a fi de 2%. Ca o particularitate, Danemarca este o ţară mică, prosperă economic, dar naţionalistă. Până aici lucrurile sunt clare. De ce au pierdut social-democraţii guvernarea? Pentru că în chestiunea imigraţiei s-au arătat indecişi, în timp ce rivalii lor – eurosceptici, naţionalişti şi anti-imigraţie – s-au arătat extrem de fermi. În rest, povestea cu statul providenţial a rămas tabu. Să fim mai clari: poziţia faţă de imigraţie a despărţit cele două blocuri politice. În rest, moştenirea social-democraţilor, conduşi de o vedetă a social-democraţilor europeni, Helle Thorning Schimdt, văzută anul trecut ofertă pentru importante demnităţi în „noua construcţie” de la Bruxelles, este lăudabilă. La noi nu se discută despre aşa ceva, altele fiind bătăliile politice cotidiene. Cu un conţinut care nu distinge clar actuala coaliţie politică, aflată la guvernare (PSD-UNPR-ALDE), de Partidul liberal, care vrea să ajungă la putere. Şi nu este deloc exclus acest lucru. Numai că trebuie să ţină cont, chiar să recunoască deschis, câteva nu multe împliniri ale guvernului actual în plan social şi, pe deasupra, o creştere economică de luat în seamă. Se pot înşira şi neîmpliniri, dar trebuie menţionat ceea ce este de domeniul evidenţei, chiar dacă premierul Victor Ponta se află într-o ingrată situaţie. Şi pare extrem de vulnerabil. Un sondaj CIADO România – cea mai titrată organizaţia anti-drog – plasează PSD şi UNPR în preferinţele alegătorilor, cu 38,6%, iar PNL cu 36,6%, adică pe val. ALDE este creditat cu 8,8%. Într-un fel, ţinând seama de marja de eroare, cele două forţe politice sunt apropiate în preferinţele alegătorilor, potrivit studiului CIADO România. Căruia suntem tentaţi să îi dăm credit. Altceva rămâne de aflat: ce deosebeşte distinct, momentan, şi ce ar putea deosebi programatic la alegerile legislative de anul viitor cele două câmpuri politice. A supralicita moralitatea este o glumă, când şi unii şi alţii înregistrează pierderi importante de efectiv în secerişul anticorupţie al DNA. Nu excludem un detaliu: calitatea profesională a celor care se vor afla pe listele de parlamentari. Deşi nici o investiţie de încredere nu este certă.
