Un eurodeputat de extremă-dreapta descoperă originile sale evreieşti

0
288

Iată marea ştire: unul dintre liderii partidului de extremă-dreapta Jobbik, de la Budapesta, eurodeputatul Csanad Szegedi (foto), cunoscut pentru retorica sa antisemită şi anti-romă a recunoscut, recent, rădăcinile sale evreieşti. „Eu nu pot să spun că am fost surprins de aceste noi informaţii a recunoscut el într-un interviu acordat marţi revistei „Barikad”, apropiată Jobbik, adăugând că va avea nevoie de ceva timp pentru a digera anunţul”. „Eu cred că ceea ce contează este nu dacă eşti maghiar din rasă pură, ci modul în care se comportă un maghiar”, a adăugat el. „Fiind maghiar, pentru mine cea mai importantă responsabilitate, în ţara mea, n-are nimic de a face cu supremaţia rasială”. Recent, unul dintre colegii săi din cadrul Jobbik a cerut autorizarea de a proceda la un test genetic pentru a dovedi că nu a avut sânge evreiesc sau de rom în vene. Csanad Szegedi s-a distins în 2009, după ce s-a prezentat în prima sesiune a Parlamentului European în uniforma gardei maghiare, emanaţie paramilitară a lui Jobbik, dizolvată ulterior. Reacţii între amuzament şi consternare şi-au făcut loc miercuri, pe reţelele de socializare. Pe blogul Narancs.hirado, critic al regimului conservator condus de Viktor Orban, se consideră că „este imposibil ca Stzegedi să nu fi fost informat de bunica sa, Magoldna Klein, că a fost evreică şi a supravieţuit Holocaustului”. Pentru ziarul online Index.hu, morala acestei întâmplări este că „stupiditatea nu este legată de genetică”. Preşedintele Jobbik, Gabor Vona, a declarat miercuri la televiziunea naţională că îl va susţine pe eurodeputat, „care îşi va păstra toate poziţiile sale”.