Pentru a facilita înfiinţarea de centre multifuncţionale de sănătate, începând de săptămâna aceasta, autorităţile locale au primit dreptul de a înfiinţa astfel de structuri medicale. Decizia autorităţilor sanitare a venit după ce, până acum, în toată ţara au fost înfiinţate doar patru astfel de centre.
Săptămâna aceasta, la propunerea Ministerului Sănătăţii, în şedinţă de Guvern, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea articolului 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local. Conform actului normativ, înfiinţarea centrelor de sănătate multifuncţionale se poate face şi de către autorităţile locale care deţin management spitalicesc. Noile centre astfel constituite vor fi unităţi sanitare cu personalitate juridică, înfiinţate prin act administrativ al conducătorului autorităţii administraţiei publice locale, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Patru centre înfiinţate în toată ţara
Până în acest moment, doar patru astfel de centre multifuncţionale au fost înfiinţate în judeţele Argeş, Hunedoara, Vâlcea şi Mehedinţi. Intenţia anunţată a autorităţilor este de a creşte numărul şi de a le organiza astfel încât să devină structuri capabile să răspundă nevoilor de sănătate ale comunităţilor locale.
Până la aprobarea noului act normativ, centrele de sănătate multifuncţionale puteau fi organizate numai ca unităţi fără personalitate juridică, în structura spitalelor judeţene, municipale sau orăşeneşti şi asigurau servicii de sănătate prin cabinete medicale, prin spitalizare de zi şi servicii de laborator. În urmă cu un an, atunci când se propunea înfiinţarea centrelor de sănătate multifuncţionale, acestea erau considerate puncte de lucru ale spitalelor judeţene sau municipale care ar fi urmat să preia din presiunea exercitată, zilnic, pe unităţile sanitare. Practic, acestea erau considerate, la momentul respectiv, structuri de prim ajutor şi de supraveghere, cu internare de zi. Încă de atunci, unităţile de acest tip nu au fost gândite pentru a avea în structură paturi de spitalizare continuă. Cu toate acestea, în strategia de reorganizare a sistemului spitalicesc, s-a dorit realizarea unor astfel structuri flexibile care să răspundă nevoilor populaţiei, în care pacienţii să primească asistenţă medicală la nivel bazal.
Centrele multifuncţionale de sănătate vor oferi spitalizare de zi
Conform noului act normativ, centrele de sănătate multifuncţionale cu personalitate juridică, vor avea în componenţă cabinete de specialitate, spitalizare de zi cu 5 până la 20 de paturi, laborator de analize medicale de radiologie şi de imagistică medicală, precum şi alte structuri medicale fără paturi de spitalizare continuă. Acestea vor fi conduse de un director, funcţia urmând să fie ocupată prin concurs sau examen şi salarizată în condiţiile legii. Centrele de sănătate multifuncţionale vor fi finanţate în condiţiile stabilite prin contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi a normelor de aplicare ale acestuia. În cazul în care se impune internarea, după consult, bolnavii vor fi preluaţi în structurile de spitalizare continuă.
În noul act normativ se mai prevede că autorităţile administraţiei publice locale vor asigura sumele necesare pentru cheltuielile de administrare şi funcţionare, reparaţii, consolidare, extindere şi modernizare, la care se adaugă şi sumele necesare pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale ale centrelor înfiinţate.