Papa Francisc : ”Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate”

0
2006

Papa Francisc ajunge la București vineri, 31 mai a.c., unde are întâlniri cu președintele țării și celelate autoritățile române, cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și cu comunitatea catolică din Capitală.. Sâmbătă, 1 iunie, Sfântul Părinte merge la Șumuleu Ciuc și la Iași. Duminică, 2 iunie, merge la Blaj, ”Mica Romă”.

«Dragi frați și surori din România,

Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură și doresc încă de pe acum să vă adresez salutul meu cel mai cordial.

Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate și le mulțumesc Președintelui și celorlalte Autorități ale națiunii pentru că m-au invitat și pentru deplina colaborare.

Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul și cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum și cu Păstorii și credincioșii catolici.

Legăturile de credință care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru și pe Andrei, cel care potrivit tradiției a adus credința pe pământul vostru. Frați de sânge, au fost frați și în vărsarea sângelui pentru Domnul.

Și printre voi au fost atâția martiri, chiar în timpurile recente, precum cei șapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama Fericiți. Faptul pentru care au suferit, până la jertfirea vieții, este o moștenire mult prea prețioasă ca să fie uitată. Și este o moștenire comună, care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea.

Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învățăm să păstrăm rădăcinile și familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor și de fratele de lângă noi, când ne depășim fricile și suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalți.

Știu că mulți pregătesc vizita mea în mod intens și vă mulțumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor și vă dau Binecuvântarea mea. Și vă cer, vă rog, să vă rugați pentru mine!

Să ne vedem cu bine!»

( sursa : vaticannews.va)