Prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dăncilă, l-a primit astăzi, 29 mai 2019, pe ambasadorul Statelor Unite la București, E. S. domnul Hans Klemm. În cadrul discuției au fost abordate aspecte ale ultimelor evoluții de pe scena politică internă, precum și aspecte ale cooperării bilaterale.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat angajamentul ferm al Executivului român pentru extinderea și aprofundarea în continuare a cooperării România-SUA. Înaltul demnitar român a subliniat, de asemenea, susținerea fermă de către țara noastră a unei relații transatlantice robuste, ca premisă esențială pentru asigurarea securității și prosperității.