Alegeri legislative din Franţa: La Republique en Marche (REM) – 32% în sondaje

0
343

Elections lgislatives 2017 FranceAlegerile legislative din 11 şi 18 iunie a.c, în Franţa, sunt cu totul deosebite anul acesta. Pentru prima dată, un partid nou, La Republique en Marche (REM), care a dat preşedintele ţării, Emmanuel Macron, candidează, are vânt favorabil, dar greu de presupus că va putea realiza majoritatea în Adunarea Naţională. Potrivit operatorului de sondare a intenţiei de vot Harris Interactive, această formaţiune politică este creditată cu 32%, surprinzătoare fiind creşterea de 6 procente în 11 zile. Partidul Republican şi Frontul Naţional se află la egalitate cu câte 19% fiecare, în timp ce Franţa Nesupusă, partidul lui Jean-Luc Melenchon domină peisajul stângii cu 15%. Socialiştii, aflaţi la guvernare până de curând au numai 6%, devansându-i pe ecologişti cu 3%. Sunt 577 de circumscripţii, incluzându-le şi pe cele din teritoriile de peste mări. Se va da o luptă acerbă pentru accederea în Adunarea Naţională. Încă un detaliu. Adoptată în 2014, legea non cumulului de mandate pune în situaţia de a opta nu puţini aleşi locali care candidează la alegerile parlamentare.