Înălţarea Domnului

0
54

La 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paşti prăznuim Înălţarea Domnului. În această zi creştinii se salută cu “Hristos S-a înălţat!” şi “Adevărat S-a înălţat!”. În văzul Apostolilor şi a doi îngeri Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca să nu se lase copleşiţi de durerea despărţirii. S-a înălţat cu acelaşi trup cu care s-a răstignit şi a înviat. Mântuitorul împlinise opera divină pentru care venise în lume, ne-a adus învăţătura mântuitoare, S-a dat ca pildă de împlinire prin întreaga Sa viaţă şi mai ales prin jertfa de pe Crucea Golgotei. După ce a înviat S-a arătat ucenicilor Lui de mai multe ori vorbindu-le de Împărăţia lui Dumnezeu. Dar iată că după patruzeci de zile sosise timpul să se întoarcă iarăşi la Tatăl Său şi să primească cununa jertfei şi biruinţei Sale. Aceasta este taina pe care a explicat-o ucenicilor  în ajunul morţii când le-a zis: “Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume, iar acum las lumea şi mă întorc la Tatăl!” (Ioan16,28). Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a facut nevăzut pentru ochii lor (Faptele Apostolilor 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezenţa Divinităţii, dar să o şi ascundă. În timp ce priveau iar lacrimile se scurgeau pe feţele lor, deodată au văzut deasupra lor în văzduh doi îngeri îmbrăcaţi în haine albe şi le-au zis: “Bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer? Acest Iisus care s-a înălţat de la voi la cer aşa va veni precum L-aţi văzut pe El mergând” (Faptele Apostolilor 1,9-11). Va veni, prin urmare, pe norii cerului cu toţi sfinţii îngeri, ca Judecător, la sfârşitul lumii ca să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Se va întoarce cu acelaşi trup cu care a suferit, cu rănile deschise, căci de aceea spune Sfânta Scriptură că “vor vedea pe Cel ce L-au străpuns” (Ioan 19,37). Iisus Se înalţă la cer acum ca om şi nu ca Dumnezeu, pentru că dumnezeirea Sa niciodată n-a părăsit cerul şi este pretutindeni. El stă acum de-a dreapta Tatălui Său pe scaun ceresc, înconjurat de cetele îngerilor care se cutremură, iar în mână ţinând sceptrul puterii căci este Împărat şi Domn al cerului şi al pământului, aşa după cum a spus: “Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ”(Matei 28,18). Domnul Hristos s-a înălţat la cer ca să trimită ucenicilor Săi pe Duhul Sfânt. De aceea, la zece zile după înălţare, trimite peste ucenicii Săi făgăduinţa Tatălui ceresc, pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Duhul Adevărului şi Vistierul Bunătăţilor. Înălţarea lui Hristos întru slavă şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanităţii Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, Înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălţare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înalţarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creaţie, pentru că El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh. Ridicarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, căci Fiul nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om. Hristos, prin Înălţare, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale şi putere, ca omul să ajungă la această stare. Aşa putem înţelege paradoxul: Hristos este înălţat şi în drum spre Înălţare cu fiecare dintre noi. Numai alături de Domnul Iisus Hristos, noi, oamenii păşim în veşnicie! Amin.

Preot LIVIU SĂNDOI