Despre europarlamentarele 2014: Ne-ar fi prins bine un absenteism mai redus

1
72

Pe locul 9 la nivelul „celor 28” de ţări din UE în privinţa absenteismului la alegerile europarlamentare, cu o cotă de 65,3%, se plasează România, recordul aparţinând Slovaciei (87%), urmată de Cehia (80,5%), Croaţia (79%), Slovenia (79,2%), Polonia (77,3%), Ungaria (70,8%), Letonia (70%) şi Portugalia (65,5%). Chiar dacă participarea la scrutinul de duminică a fost în uşoară creştere (0,9%), prin raportare la 2009, absenteismul a fost totuşi o caracteristică deloc trecută cu vederea. Paradoxal, toate cele nouă ţări „evidenţiate” prin rata lor de absenteism au fost admise în UE după 2004. Sigur că, până la urmă, absenteismul nu atestă un conflict între eurofili şi eurosceptici, ci mai de grabă o discreditare a Uniunii Europene. Deşi dorinţa de accedere în UE, dacă ne referim la România, a fost imensă, neomiţându-se deloc puţinele avantaje dobândite, între care libera circulaţie, garantarea păcii, accesul la fondurile structurale, Erasmus etc. Nu le mai enumerăm pe celelalte, care ar fi trebuit să constituie veritabile teme de campanie. La Bruxelles, astfel de statistici generează comentarii. Rezultatul alegerilor europarlamentare 2014 pe familii sau grupuri politice se cunosc de acum: PPE (28,5%) – 214 deputaţi, PES (25,17%) – 189 deputaţi, ALDE (8,79%) – 66 deputaţi, Verzii (6,9%) – 52 deputaţi şi aşa mai departe. Dreapta s-a impus într-un număr mai mare de state membre – Germania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Spania, Estonia, Finlanda, Ungaria, Letonia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovenia şi Cehia – pe când stânga s-a detaşat în Italia, România, Portugalia, Lituania, Malta, Slovacia şi Suedia. În Irlanda, candidaţii individuali au sosit în faţă. În fine, în patru state membre scrutinul european a fost dominat de forţe populiste: Partidul Poporului (DF) în Danemarca, Frontul Naţional (FN) în Franţa, Coaliţia Stângii Radicale (Syriza) în Grecia şi Partidul pentru Independenţă (UKIP) în Regatul Unit. Puseul forţelor populiste s-a făcut resimţit şi în alte ţări, precum Germania, Austria, Belgia, Finlanda, Ungaria, Italia şi Suedia. Citată avantajos, din acest punct de vedere, este România. În schimb, victoria Frontului Naţional în Franţa rămâne şocantă, deşi nu este sigur că va reuşi să creeze un grup în PE, necesar fiind un număr de 24 de eurodeputaţi, proveniţi din cel puţin 7 state. O mai bună participare la scrutinul de duminică ar fi fost benefică pentru imaginea României la Bruxelles, dovedind concret ataşamentul la valorile UE, atât de clamate. O agitaţie post-electorală se face resimţită. Cum ecartul între PPE şi PES este de doar 25 de mandate, se poate spune că Martin Schulz a fost realmente aproape de mandatul de preşedinte al Comisiei Europene, pe fondul eroziunii popularilor, ceea ce ar fi permis o adevărată schimbare în viitorii cinci ani a instituţiilor europene. Acum, cu 214 eurodeputaţi din 751, faţă de 189 ai socialiştilor şi social-democraţilor, Jean Claude Juncker nu realizează majoritatea necesară în PE, chiar alăturând grupul ALDE, ceea ce face necesară o „mare coaliţie”, după modelul german, cum lasă de înţeles patroana UE, Angela Merkel. Mandatul din partea şefilor de stat şi de guvern în a conduce consultările cu grupurile parlamentare din PE, îl are preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Condiţia este ca priorităţile pentru următorii cinci ani să rămână: creşterea economică, competitivitatea, locurile de muncă, uniunea monetară şi lupta împotriva încălzirii climatice, uniunea energetică şi lupta împotriva imigraţiei ilegale. Jean Claude Juncker rămâne în pole-position pentru funcţia de preşedinte al CE, adversarii săi fiind David Cameron, Viktor Orban şi premierul suedez, Fredrik Reinfeldt.

1 COMENTARIU

  1. Ca totdeauna , cel mai pertinent cometariu de dupa alegerile europarlamentare!! Felicitari!!

Comments are closed.