Mihai Voicu contrazis de procurori – Dosarul lui Petre Pantalia a ajuns la Judecătoria Segarcea

6
3249

Petre Pantalia a fost lansat la Primăria Segarcea din partea liberalilor doljeni, la data de 16 mai a.c.. La eveniment a participat şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu”. Spuneam atunci că Petre Pantalia, până acum câteva luni consilier local PDL, are nişte probleme de rezolvat în justiţie, şi ar fi fost just din partea lideului PNL Dolj, Mihai Voicu, să îl pună în temă pe deputatul Călin Popescu Tăriceanu cu privire la aceste aspecte pentru a nu afla ulterior, din presă. Este adevărat că nu a aflat din presă, şi a aflat de la reprezentanţii presei craiovene. Situaţia a fost salvată pentru moment de Mihai Voicu, care a negat că Petre Pantalia ar avea vreun dosar. Nu acelaşi lucru îl spune şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea.

Petre Pantalia

Înainte de a pleca către oraşul Segarcea, pentru a-l lansa pe Petre Pantalia, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a venit într-o conferinţă de presă la sediul PSD Dolj, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de candidaţii USL la Consiliul Judeţean şi Primăria Craiova.  Întrebat dacă ştie că la Segarcea va lua parte la lansarea unui candidat care este acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, Călin Popescu Tăriceanu, a avut un moment de ezitare şi vizibil încurcat a privit către Mihai Voicu, care foarte senis a afirmat că Petre Pantalia „nu are dosar penal”. Mai mult decât atât, Mihai Voicu l-a liniştit pe Călin Popescu Tăriceanu spunându-i: „Este o chestiune locală, o povestim după aceea”.

„Aparent adresa 4551/17.05.2011 a fost semnată de primarul oraşului Segarcea”

Nu ştim cât de locală este chestiunea, şi nici ce au povestit Mihai Voicu şi Călin Popescu Tăriceanu, cert este însă că la numai o zi după vizita ultimului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea a trimis la Judecătoria Segarcea dosarul lui Petre Pantalia, în care este acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, „în vederea judecării cauzei”. Conform cercetărilor efectuate s-a evidenţiat faptul că, la data de 17 mai 2011, Petre Pantalia a întocmit adresa nr. 4551 către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în care solicita acestei instituţii să dispună efecturarea unui audit la Şcoala Generală nr. 1 Segarcea , pentru a se constat neregulile cu privire la modul în care s-au acordat unle drepturi băneşti personalului didactic şi auxiliar al şcolii şi cu privire la modul în care s-a realizat achiziţionarea de materiale. «Aparent adresa 4551/17.05.2011 a fost semnată de primarul oraşului Segarcea şi ştampilată cu ştampila Primăriei Segarcea. În urma înregistrării sale la ISJ Dolj cu nr. 2940/18.05.2011, dispunându-se efectuarea de verificări la Şcoala Generală nr. 1 Segarcea. (…) În urma expertizării semnăturii şi ştampilei de pe adresa respectivă s-a concluzionat că reprezintă o copie ce reproduce o semnătură executată de titular şi a fost realizată cu ajutorul tehnicii de calcul prin copiere electronică (scanare, fotografiere) a unei semnături originale împreună cu impresiunea de ştampilă alăturată cu menţiunea „Primar ING. Popa Nicolae” şi prin imprimarea cu ajutorul unei imprimante laser color», se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Expertul criminalist a concluzionat că menţiunile de pe plicul poştal, în care a fost trimisă adresa către ISJ Dolj, a fost scris tot de către Petre Pantalia.

Numărul de înregistrare nu apare în registrul Primăriei Segarcea

Petre Pantalia nu a recunoscut că adresa a fost scrisă de el, se mai arată în rechizitoriu, dar recunoaşte că a scris datele de la Expeditor şi Destinatar de pe plicul poştal: „În acest contex apar ca necredibile susţinerile învinuitului în sensul că el este doar cel care a executat scrisul de pe plicul poştal adresat ISJ Dolj nu însă şi cel care a întocmit adresa nr. 4551/17.05.2011, mai ales în condiţiile în care acesta nu a avut obiecţiuni cu privire la rezultatul expertizei şi a arătat în faţa procurorului că menţiunea 4551/22011 din partea superioară stângă a adresei către ISJ Dolj a fost executată de el personal”. Din verificarea registrului de corespondenţă al Primăriei Segarcea aferent lunii mai 2011 rezultă că în data de 17 nu există nr. 4551 aferent vreunei intrări/ieşiri de acte, fiind înregistrate doar numerele de la 4211 la 4269.

În declaraţia din data de 4 iulie 2011, Petre Pantalia nu recunoaşte că ar fi falsificat semnătura primarului Nicolae Popa şi nici ştampila Primărie Segarcea, şi consideră tendenţios scopul denunţului: Azi, data de 04 iulie 2011, la Sediul IPJ Dolj, mi-a fost adus la cunoştiinţă conţinutul reclamaţiei domnului Popa Nicolae în legătură cu care fac precizarea că nu sunt autorul reclamaţiei adresată ISJ Dolj cu nr. 4551/17.05.2011. sunt de acord să mi se ridice probe de scris. Apreciez că această sesizare a domnului primar are scop tendenţios având în vedere că am fost şi sunt principalul lui contracandidat şi oponent în politică şi administraţie”.

„Pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine nesinceră”

Conform rechizitorului Primăria Segarcea nu s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale, iar Petre Pantalia a avut o atitudine „nesinceră”: Învinuitul Pantalia Petre este în vârstă de 57 de ani, inginer la RADPFL Craiova, căsătorit, iar pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine nesinceră. Din fişa de cazier de la dosar rezulră că învinuitul a mai fost cercetat şi condamnat penal, însă în prezent este reabilitat. (…) Instanţa urmează să se pronunţe, conform art. 348 C.p.p. şi cu privire la desfinţarea adresei nr. 4551/17.05.2011 către ISJ Dolj întocmită în fals de către învinuit în numele Primăriei Segarcea. În baza art. 191 C.p.p. se stabilesc cheltuieli judiciare în valoare de 300 lei în sarcina inculpatului Pantalia Petre”.

Fiecare doarme cum îşi aşterne

Liderul PNL Dolj, Mihai Voicu ar fi putut evita să îl pună într-o postură delicată pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Sau ar fi putut să îl pună la curent cu situaţia lui Petre Pantalia şi să îl lase să decidă dacă ia sau nu parte la un astfel de eveniment. Dincolo de  această situaţie, PNL Dolj, care are grave probleme de personal calificat, susţine la Primăria Segarcea un om cercetat pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, după ce au trecut destul de greu peste momentele: Valentin Mitrică de la Giurgiţa şi Cornel Andrei de la Cârna, care au fost arestaţi preventiv, şi se află în stare de judecată. Dar cum spuneam şi în articolul trecut, fiecare doarme cum îşi aşterne.

6 COMENTARII

  1. In primul rând,se scrie ,,scanare,,și nu ,,canare,,.Limba maternă le dă de furcă multora.Justiția se va pronunța,este singura.Despre zecile de dosare ale primarului,sunteți amnezic?Cu miliarde delapidate,din bani publici!Ține totuși de caracter.

  2. LA PUSCARIE CU PANTALIA NU MERITA UN MANDAT DE PRIMAR UN INFRACTOR JOS CU EL SA SRTIGAM LA PUSCARIEEEEE CU EL MAMA LUI DE HOT !!!!!!!!!!!

  3. Bai Pantalia doar atat ai de comentat la acest articol, ca a scapat o litera. Pana acum tunai si fulgerai, iar acum o dai cu justitia se va pronunta? Asta ai de gand sa faci si daca ajungi primar, sa falsifici documente?

  4. despre popa ca a furat cu milirdele chiar nu se sesizeaza nimeni.din 40 miliarde cit a cheltuit pe neterminata casa de cultura,din chiria antenelor de telefonie din stadion si curtea spitalului pe care o incaseaza el direct si personal nu spune nimeni nimic.de ce va este frica nu o sa scapati,pantalia va cistiga primaria segarcea si atunci o sa mai vedem….nea popica crezi ca mariana lui malai te va mai putea salva de data asta;gandeste-te bine ce te asteapta…

  5. Nu mai aveti incredere in PNL,unde sunt cinstiti cei de la PNL au facut uniunea transformand o mare unire in USL.Cine sustine la alegeri pe astia de se cred candidati din partea PNL ca astia de merg asa sunt numaim curve care au emigrat de la PNL la PDL si acum i-au primit cu bratele deschise unul ca Voicu ca Mogos ca Isidor spagarii de la sediul PNL.La nivelul consiliului judetean Dolj cine dracui mai sprijina pe hotii astia ca asa este si cazul mafiotului de la Leu,a fugit de la PNL la PDL a supt de acolo cat a putut si acum curva ratacitoare s-a intors si l-a primit Voicu cu bratele deschise dar USLul nu-i mai sprijina USLul in frunte cu ION PREOTEASA SPRIJINA candidatii din partea PSD.VOTATI PSD partidul oamenilor necajiti si amarati oameni care au nevoie de ajutor .VENITI FRATILOR LA VOT SI VOTATI PSD SINGURUL PARTID BINE PREGATIT SI ALATURI DE CEI NEVOIASI PARTIDUL CARE-I V-A DEMASCA PE HOTOMANII ASTIA CUM ESTE BOLNAVUL ASTA DE LA LEU SI CARE CURTEA DE CONTURI I-A GASIT INTR-UN AN MILIARDE DE LEI PE LUCRARI NEEXECUTATE ARUNCATI TOT IN BUZUNARUL LUI SI NU STIU DE CE NU-SI FAC TREABA ACESTE ORGANE ACESTI COMISARI CARE SUNT PLATITI TOT DIN BANII NOSTRII?PANA UNDE MAI MERGE CORUPTIA?In primaria din comuna Leu ASTA ARE ANGAJAT TOT NEAMUL; NAS,SORA,NEPOATA,NEPOT,MATUSA,SOTIE,AMANTA,FIN,IN LOC SA SERVEASCA CETATENII SE FAC NUMAI BAUTE,CAT PANSELARUI LA PUTERE AU PE BUZE NUMAI BERE,CA MUNCESC SI NU TRANSPIRA ,CA ASA E-N PRIMARIE.

  6. scanata sau nu stampila si semmnatura au fost aplicate pe o sesizare care s-a dovedit a fi benerica pentru ca acolo la scoala respectiva existau si exista nereguli multe. eu pun insa o intrebare pentru voi pupincuristi ai lui POPA N .CUM ATI INTRAT IN POSESIA DOSARULUI DE LA PARCHET IN CHIAR ZIUA DEPUNERII LUI LA JUDECATORUL DE SERVICIU.DACA NU AVETI CERERE DEPUSA SUNTETI PASIBILI CU POPA CU TOT DE ACEIASI PEDEAPSA CA SI PRESUPUSUL FALSIFICATOR PANTALIA.

Comments are closed.