La judecată, pentru o evaziune de peste 3 milioane de lei

0
369

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au trimis în judecată doi craioveni, pe Dumitru Vasilcă, de 45 de ani şi pe Angela Lascu, de 54 de ani, pentru o evaziune fiscală de peste 3 milioane de lei. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe 16 februarie a.c., însă instanţa a respins propunerea de arestare preventivă dispunând faţă de cei doi măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Primul termen al procesului, care se judecă la Tribunalul Dolj, a fost stabilit pentru miercuri, 30 mai. 

Reamintim că, pe 16 februarie a.c., reprezentanţii IPJ Dolj anunţau că poliţiştii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor, cu sprijinul ofiţerilor SJIPI Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că Dumitru Vasilcă, de 45 de ani şi Angela Lascu, de 54 de ani, din Craiova în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, din municipiu şi localitatea Carpen, prin nedeclararea tuturor operaţiunilor comerciale derulate s-au sustras de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat cu suma de 3.174.517 lei, în perioada 2008 – 2011. În ziua respectivă cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă, ulterior, instanţa a respins propunerea de arestare preventivă a acestora. Documentarea activităţii infracţionale a celor doi a continuat, la finalizarea cercetărilor procurorul de caz dispunând trimiterea în judecată a acestora pentru evaziune fiscală. După cum au consemnat procurorii în rechizitoriu, în perioada 2008 – 2011 Dumitru Vasilcă a fost asociat şi administrator la mai multe societăţi comerciale, ce aveau ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata al cărnii şi produselor din carne. Acesta a înfiinţat firmele SC Doru&Gabi SRL, SC Agro Doromir SRL, SC Agro Ţărăncuţa SRL şi SC Agro Bujorel SRL, pe care le-a folosit pentru prejudicierea bugetului de stat prin emiterea unor facturi fiscale ce atestau operaţiuni comerciale pe care nu le-a înregistrat în contabilitate şi prin faptul că nu a declarat şi nu a plătit impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată.

Sechestru pe bunurile celor doi

În fapt, atât achiziţiile de animale vii de la persoane fizice, cât şi scarificarea acestora şi comercializarea cărnii rezultate către diverse societăţi comerciale, erau controlate de Angela Lascu, care nu avea nici o calitate în cadrul societăţilor în numele cărora emitea documentele justificative, însă acţiona ca un veritabil administrator de fapt. “Între cei doi inculpaţi a existat o înţelegere privind modalitatea de lucru, în scopul de a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat. Astfel, în schimbul unei sume de bani pe care inculpata Lascu Didina Angela i-o plătea lunar inculpatului Vasilcă Doru Dumitru, acesta din urmă îi înmâna facturi în alb, semnate şi ştampilate, pe care ea le folosea pentru a comercializa către beneficiari carcasa de carne rezultată din sacrificarea animalelor. Ulterior, facturile fiscale nu erau înregistrate în contabilitatea societăţilor administrate de inculpatul Vasilcă Doru Dumitru, fapt cunoscut şi acceptat şi de către coinculpată”, după cum se arată în rechizitoriul Parchetului. În urma expertizei contabile dispuse în cauză, s-a stabilit prejudiciul pe fiecare firmă în parte, totalul ajungând la 3.174.517 lei, din care  2.911.439 lei reprezentând TVA şi 263.078 lei –  impozit pe profit.

În cursul urmăririi penale, Dumitru Vasilcă a recunoscut comiterea faptei, precizând că nu a înregistrat în contabilitate facturile fiscale emise în numele societăţilor administrate de el, întrucât veniturile societăţii, inclusiv suma încasată cu titlu de TVA, erau predate inculpatei Lascu Angela, care a refuzat plata unor astfel de taxe către bugetul de stat.

În schimb, femeia a negat participaţia sa la comiterea faptei, susţinând că răspunderea pentru întocmirea evidenţei contabile şi depunerea declaraţiilor fiscale revenea administratorului de drept – în speţă Dumitru Vasilcă. Procurorii au pus sechestru pe un autoturism marca Renault Megane al lui Vasilcă, dar şi pe apartamentul şi autoturismul marca Chevrolet Aveo pe care le deţinea Angela Lascu.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 30 mai a.c.