
Pachetul promovat, în valoare totală de 17,3 miliarde de lei (9 milioane de lei din fonduri europene și 8,3 miliarde de lei din bugetul de stat) are următoarele principale măsuri:
– Ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilități;
– 200 milioane euro pentru investițiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire;
– Ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro;
– 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție (0,5 lei/litru din prețul final la pompă);
– 5,2 miliarde de lei în 2022 pentru continuarea și finalizarea contractelor în derulare; ajustarea contractelor de investiții publice în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje;
– 75% din salariu pentru angajații în șomaj tehnic până la sfârșitul anului prin continuarea programului Kurzarbeit – reducerea programului de lucru;

– 3.000 de lei brut – salariul minim în agricultură și în industria alimentară (similar celui din sectorul construcții);
– 100 de milioane de euro pentru Reînvierea Casei de Comerț Unirea;
– 50 de euro la fiecare 2 luni în vouchere pentru alimente de bază, pentru familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 lei/lună;
– Pensionarii cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilități – 4,7 milioane de persoane – vor beneficia de vouchere în 2022;
– 30 de euro/ lună pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine în vouchere pentru elevii care primesc burse sociale
– 200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe);
– Crește cu 50% valoarea tichetelor de masă – de la 20,17 lei la 30 de lei;
– Dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi; totodată, creșterea alocației zilnice de hrană pentru copiii din sistemul instituționalizat crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă;
– Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei;
– Cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite;
– Extinderea programului de fertilizare în vitro. Numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 la 5.000 în 2022.