PSD Harghita : Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc este neconstituţional

0
743

Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc este neconstituţional şi această scăpare de procedură este “extrem de gravă”, nu poate fi justificată de pandemie, iar Senatul este dator să repare greşeala, a declarat preşedintele PSD Harghita, Romeo Ţepeş-Focşa. “Proiectul de lege pentru Autonomia Ţinutului Secuiesc, adoptat tacit în Camera Deputaţilor, este total neconstituţional. A primit avize negative de la ‘Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale’ şi de la ‘Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului’, de aceea consider că cele două comisii, prin preşedinţii lor, trebuiau să urmărească şi să amendeze public acest atentat la adresa suveranităţii statului român. Această scăpare de procedură, extrem de gravă, nu poate fi justificată de epidemie…”, a precizat, într-un comunicat de presă, Romeo Ţepeş-Focşa.