Primăria Craiova: Pacienţii sunt transferaţi, astăzi, în noile saloane ale Clinicii de Hematologie

0
910

Clinica de Hematologie a Spitalului Filantropia, una dintre cele mai moderne unități medicale din țară și singura de acest gen din Oltenia, își redeschide porțile. Pacienții care, în toată această perioadă, au fost spitalizați în spaţiul unde clinica a funcționat temporar, sunt transferaţi, astăzi, în noile saloane.

“Este singura clinică de Hematologie din Oltenia, cu 59 de paturi, dotate cu oxigen, ventilaţie şi climatizare în cameră. S-a realizat şi un lift exterior pentru circulaţia pacienţilor pe targă, având în vedere că acolo sunt cazuti cu bolnavi în stadii grave. Astăzi (n.r. – ieri) s-a finalizat efectiv mutarea, cu amplasarea în totalitate a mobilierului, iar mâine (n.r. – astăzi) se vor muta şi bolnavii. În toată această perioadă, clinica a funcţionat într-o clădire închiriată, pe care o vom elibera. Consider că este una dintre cele mai importante investiţii la această oră, mai ales că Spitalul Filantropia este spital suport pentru Spitalul Victor Babeş, în lupta cu coronavirusul”, a declarat primarul Mihail Genoiu.

Clinica are o capacitate de 59 de paturi

Clinica de Hematologie din Craiova deservește toate județele din Oltenia și va asigura asistență de specialitate în domeniu, având în total 59 de paturi de spitalizare continuă.

Modernizarea Clinicii de Hematologie a vizat construcția existentă inițial, compusă din P+1, și a continuat cu ridicarea unui nou etaj, astfel, că la finalul lucrărilor clădirea are următoarea structură: P+1+M.

Unitatea medicală a fost dotată cu aparatură de ultimă generație, în toate saloanele fiind montate console, instalații de climatizare și oxigen.

Lucrările de reabilitare au început în data de 20 septembrie 2018 și au fost recepționate pe 5 martie 2020, valoarea investiției fiind de 3.284.240,67 lei, din fonduri de la bugetul local.

Potrivit autorităţilor, au fost efectuate lucrări de consolidare şi mansardare, prin adăugarea unui etaj, a fost înlocuit acoperişul, recompartimentat interiorul şi termoizolată întreaga clădire. De asemenea, au fost înlocuite toate instalaţiile electrice, termice şi sanitare şi schimbată tocăria. A fost construit şi un lift exterior. În toate saloanele, au fost montate instalaţii de climatizare şi oxigen. Au fost achiziţionate paturi, saltele, scaune de recoltare, noptiere, dulapuri, birouri, mese, scaune, rulouri textile, paravane, etc.