Vremea în următoarele zile. Cât de cald va fi de 1 Mai

0
500

Astăzi, cerul va fi variabil cu înnorãri temporare şi ploi de scurtã duratã, posibil însoţite de descãrcãri electrice, în anumite zone. Aceeaşi prognoză este aşteptată şi pentru zilele următoare, iar marţi va ploua şi în Bucureşti. Miercuri, de 1 mai, vremea va fi instabilă în toată ţara, cu înnorări şi cu temperaturi sub mediile multianuale, însă pe litoral nu vor fi ploi.

Cum va fi vremea luni, 29 aprilie

Cerul va fi variabil cu înnorări temporare şi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, pe arii restrânse cu precădere în nord-vest şi în zona montană. Începând din orele serii, înnorările se vor extinde şi în special în jumătatea sud-vestică a ţării, local vor fi averse şi descărcãri electrice şi pe spaţii mici cantităţile de apă pot depãşi 10…15 l/mp.

Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice datei, astfel cã maximele se vor încadra între 16 şi 25 de grade, iar minimele între 6 şi 13 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului când probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă duratã va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 23 de grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade.

Cum va fi vremea marţi, 30 aprilie 

Vremea va fi în general instabilã şi mai rece decât în mod obişnuit la aceastã datã în regiunile intracarpatice. Cerul va avea înnorãri şi se vor semnala averse şi descãrcãri electrice, ziua în majoritatea regiunilor, iar seara şi noaptea cu precãdere în vestul, nordul şi centrul ţãrii, unde pe arii restrânse cantitãţile de apã vor depãşi în perioade scurte de timp sau prin acumulare 15…25 l/mp.

Pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de grindinã. Vântul va avea intensificãri temporare la munte şi în regiunile sudice, dar şi în timpul ploilor, când pot lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în Dealurile de Vest şi 24 de grade în sud-est, iar cele minime între 4 şi 11 grade.

În Bucureşti, cerul va avea înnorãri mai ales dupã-amiaza şi seara, când se vor semnala averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla în general moderat, trecãtor cu intensificãri îndeosebi în timpul ploilor. Temperatura maximã va fi de 20…21 de grade, iar cea minimã de 6…7 grade.

Cum va fi vremea de 1 Mai

Vremea se va menţine în general instabilã, iar în cea mai mare parte a ţãrii valorile termice se vor situa sub mediile multianuale. Vor fi înnorãri temporar accentuate şi mai ales ziua, în vest, nord şi în centru, precum şi în zonele montane şi pe arii restrânse în restul teritoriului se vor semnala averse, posibil însoţite şi de descãrcãri electrice.

Pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte. Izolat, îndeosebi la munte, cantitãţile de apã vor mai depãşi 15 l/mp. Vântul va avea intensificãri în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în sudul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zona montanã înaltã.

Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade izolat în Transilvania şi 21 de grade în sudul Munteniei şi în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 11 grade.

În Bucureşti, vremea va fi rãcoroasã. Cerul va fi temporar noros, iar pe parcursul zilei trecãtor vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va avea intensificãri, temporar cu viteze mai mari în cursul dupã-amiezii. Temperatura maximã va fi de 17…18 grade, iar cea minimã de 7…9 grade. (Sursa: Mediafax)