Aproximativ 40.000 de turişti au petrecut Paştele pe litoralul românesc

0
457
Aproximativ 40.000 de turişti au petrecut Paştele pe litoralul românesc, cele mai căutate staţiuni fiind Mamaia şi Vama Veche. Hotelierii se aşteaptă ca numărul acestora să se păstreze şi de 1 Mai şi chiar să crească ușor, mai ales dacă vremea va fi frumoasă.

Mii de persoane au fost prezente în noaptea de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, acolo unde Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare, scrie News.ro.
Hotelierii spun că cele mai multe rezervări au fost de vineri până luni, dar sunt şi turişti care îşi vor petrece toată minivacanţă la malul mării. De asemenea, ei aşteaptă alţi turişti şi în intervalul 29 aprilie – 2 mai. Unii hotelieri cred că numărul turiştilor care vor veni pe litoral pentru 1 Mai va fi mai mare, mai ales dacă vremea va fi frumoasă şi că mulţi dintre ei se vor hotârî în ultima clipă dacă vor sosi sau nu.
Distracţia va continua şi pentru cei care vin pe litoral în această săptămână. Astfel, cluburile din Mamaia rămân deschise şi au pregătit surprize pentru cei care le trec pragul. Artişti cunoscuţi vor susţine aici concerte şi vor fi organizate mai multe petreceri. Și la Vama Veche, deja tradiționala destinație de pe litoral pentru tineri, de 1 Mai, se anunță zile pline.
Perioada de Paşti a fost lipsită de incidente majore pe litoral. În această minivacanţă aproximativ 250 de poliţişti asigură zilnic ordinea şi liniştea publică pe litoral, dar şi în municipiul Constanţa. Astfel, echipaje de patrulare ale poliţiei rutiere cât şi cele de siguranţă publică, de investigaţii criminale, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale monitorizează zonele cu flux important de turişti, iar agenţii de circulaţie se vor afla pe principalele artere pentru a preveni accidentele rutiere, dar şi ambuteiajele. (Sursa: Mediafax)