La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova s-a deschis, miercuri, expoziţia omagială retrospectivă de artă fotografică a av. Mihai Dan-Călinescu, intitulată „Oameni, locuri, sensuri”. Evenimentul a marcat împlinirea a 17 ani de la înfiinţarea Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”. Acesta a luat fiinţă pe 23 aprilie 1999, ca membri fondatori având doar 12 împătimiţi de fotografie. În prezent are înscrişi peste 60 de membri, dintre care mai mult de jumătate cu activitate expoziţională curentă. Încă de la înfiinţare, fotoclubul a organizat un curs de Tehnică şi Artă Fotografică, pe care l-au absolvit 35 de promoţii (aprox. 800 de tineri), care au constituit şi „pepiniera” viitorilor artişti fotografi din cadrul fotoclubului. Membrii acestuia au participat la foarte multe saloane naţionale şi internaţionale de fotografie, precum şi la expoziţii individuale şi de grup, atât în ţară, cât şi peste hotare, obţinând numeroase diplome, premii şi medalii. Fotoclubul organizează bienal Salonul Naţional de Artă Fotografică „Mihai Dan-Călinescu”, cu participare internaţională.