Pe gustate, la Universitate!

0
484

Holul central al Universității din Craiova a fost, ieri, locul de întâlnire nu numai al studenților și profesorilor, ci și al aromelor îmbietoare ale bucătăriei tradiționale oltenești. Grație proiectului „Dolju-n bucate”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, zeci de feluri de preparate culinare au putut fi degustate aici, de la ciorbă de măcriș, urzici bătute cu usturoi și boia iute, raci umpluți cu praz până la sarmale, tochitură de cocoș, pui copt în pâine-n țest ori gogoși și plăcintă țărănească de dovleac. Nu numai organizatorii au primit aprecieri pentru inițiativa acestui proiect, care de această dată a implicat și studenți ai Facultății de Litere craiovene, ci și gospodinele din Calafat, Dăbuleni, Bârca, Giurgița și Pielești, pentru pricepere și grija cu care păstrează vechi rețete specifice satului tradiţional doljean. Degustările au fost însoțite de scurte filme etnografice și de cântece populare în interpretarea soliştilor Andreea Truică şi Liviu Olteanu, ambii studenți la Litere.

Mirosul ademenitor, diversitatea culinară acompaniată de acorduri folclorice și mulțimea de tineri studenți purtând ie și blue jeans s-au constituit, ieri, într-un spectacol așa cum Universității din Craiova nu prea i-a fost dat să găzduiască. A IV-a ediție a proiectului „Dolju-n bucate” desfășurată aici, spre orele prânzului, a fost și cea mai amplă pe care Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Dolj a organizat-o până acum. „Acest eveniment este rezultatul unei colaborări mai vechi cu studenții craioveni. Tinerii pe care îi vedeți aici, îmbrăcați în costum popular, au fost la noi într-un stagiu de practică și s-a creat o relație de prietenie și de colaborare foarte frumoasă cu instituția noastră, care continuă și acum, deși stagiul s-a încheiat”, a precizat Amelia Etegan, manager al CJCPCT Dolj.

Gospodine din cinci localități doljene s-au întrecut în felurite și gustoase preparate

Gospodine din cinci localități doljene s-au întrecut în felurite și gustoase preparate, pe care le-au așezat pe mese frumos primenite, alături de fotografiile din expoziția care le prezintă „bucătărind” chiar acasă, la vatra focului. Cele de la Calafat au adus ciorbă de măcriș, saramură de pește și de pui, spanac cu usturoi, raci umpluți cu praz și cocă, iar lângă ele au pus câte o azimă coaptă în cuptorul țărănesc și plăcintă țărănească de dovleac. Cele de la Dăbuleni au venit cu sarmale și urzici bătute cu usturoi și boia iute, mămăligă prăjită pe plită, iar cele de la Giurgița – cu pui copt în pâine-n țest și felurite gemuri: de gutui, mere, prune, caise și chiar de dovleac. De la Dăbuleni a venit la Craiova, cu acest prilej, și tanti Pașalica. În vârstă de 82 de ani, în port popular, bătrâna i-a îndemnat pe tineri să respecte tradițiile bătrânești: „Vă rog să păstrați tradiția și portul popular, să nu le uitați și să nu dispară!”, le-a spus acestora.

La fel de apreciate de degustători s-au dovedit și bunătățile de la Bârca: de la piftie de cocoș, drob de pasăre, mâncare de prune, ficăței cu mămăligă, roșii umplute, ardei umpluți până la pâine în foi cu untură, plăcintă cu mere, fursecuri cu untură și mere coapte. Pofticioșii au trecut și pe la masa întinsă de gospodinele de la Pielești, pe care au găsit pomana porcului, cartofi țărănești, stufat, ghiveci de legume cu carne de găină, gogoși ori cornulețe cu untură și gem de prune.

Complexitatea evenimentului, apreciată de antropologul Nicolae Panea, decan al Facultății de Litere

Inițiativa acestui proiect a fost salutată de prof. univ. dr. ing. Dan Popescu, prorector al Universității din Craiova, ca și de decanul Facultății de Litere, prof. univ. dr. Nicolae Panea, căruia tinerii implicați în realizarea evenimentului de ieri – mulți dintre ei membri ai Cercului de folclor de la Litere – îi sunt studenți. «Cultura populară nu este o metaforă, ci un lucru foarte concret. Ea nu înseamnă doar cântec și poveste, nu înseamnă doar baladă și mit, ci și felul în care mănânci, ce mănânci, felul în care transformi ceea ce Dumnezeu îți dă hrană. Și astfel acea relație între pământ și dumnezeire se manifestă într-un mod cât se poate de concret. Țăranul român a făcut acest lucru de când se știe. Și iată că îl aduce și într-un mediu universitar în felul cel mai tradițional cu putință, „Dolju-n bucate”», a spus Nicolae Panea, apreciind complexitatea expoziției fotografice și culinare, „pentru că a adunat multă lume dintr-o multitudine de zone etnografice, fiecare punând pe masă ceea ce are specific”.

„Dolju-n bucate” va avea ediții dedicate și altorcomune din Dolj

Evenimentul de ieri a fost realizat în parteneriat cu Rectoratul Universității din Craiova și Decanatul Facultății de Litere și cu sprijinul Muzeului Olteniei, Primăriei şi Consiliului Local Dăbuleni, Primăriei şi Consiliului Local Bârca, Primăriei şi Căminului Cultural Giurgiţa, Căminului Cultural Pieleşti, Primăriei Calafat şi Bibliotecii Municipale – Filiala Calafat. Proiectul „Dolju-n bucate” va continua, a anunțat managerul CJCPCT Dolj, Amelia Etegan. „Ne gândim chiar să adunăm toate aceste informații într-o culegere care să vorbească despre bucătăria tradițională doljeană”, a adăugat aceasta.