Donald Tusk, în vizită la Chişinău. Republica Moldova încurajată să continue reformele

0
333

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European a venit la Chişinău să verifice în ce stadiu de aplicare sunt prevederile Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. „Am venit în Republica Moldova pentru a arăta că această ţară este un partener-cheie al Uniunii Europene. Puteţi conta pe susţinerea mea”, a declarat Donald Tusk după întrevederea pe care a avut-o la Chişinău cu preşedintele moldovean, Nicolae Timofti. „Am discutat cu preşedintele Timofti despre implementarea Acordului de Asociere, de care vor beneficia toţi cetăţenii Republicii Moldova. Intensificarea substanţială a relaţiilor comerciale bilaterale în 2014 este un semnal că mergem în direcţia cea bună”, a spus Tusk. „În acelaşi timp, sunt necesare eforturi suplimentare pentru avansarea reformelor într-un sens care să genereze o schimbare autentică, inclusiv pentru cetăţenii de rând. Am discutat despre necesitatea reformării sistemului judiciar şi despre combaterea corupţiei, acestea fiind priorităţi”, a subliniat preşedintele Consiliului European. „Am văzut în propria mea ţară (Polonia) că merită să fie asumate reformele dificile. În acest moment, Republica Moldova se confruntă cu dificultăţi atât pe plan intern, cât şi pe fondul instabilităţii şi incertitudinii regionale. Vrem să oferim asistenţă Republicii Moldova pentru a construi o poziţie puternică faţă de exterior şi pentru a deveni credibilă pe plan intern, o problemă pe care o vom aborda în continuare la summitul Parteneriatului Estic, programat la Riga luna viitoare”, a mai afirmat Donald Tusk.