Tocmai când senatoarea Diana Ivanovici Şoşoacă era încredinţată că este pe cale de a-şi realiza opera vieţii, simţind că face explozie de atâta beatitudine politică, a venit bomba, din partea soţului ei Silvestru Şoşoacă, pe care îl extirpase din funcţia deţinută în organigrama partidului, acesta la rândul său declarând în spaţiul public că a depus actele de divorţ, nu din gelozie, o boală pătimaşă, şi fosta soţie va rămâne astfel fără numele care a consacrat-o. La anatomia crudă a unei realităţi întortocheate, soţul senatoarei a mai spus că nu-şi doreşte ca Diana Ivanovici să-i mai facă numele de râs. Lucrurile sunt simple şi în privinţa partajului, asta pentru că în timpul căsătoriei cei doi soţi n-au acumulat bunuri. „Îşi poate prelua orice alt nume, Macovei cum o chema înainte, Georgescu cum o chema înainte de Macovei sau rămâne doar cu Ivanovici”, a declarat Silvestru Şoşoacă, la un post de televiziune, unde a mai făcut referiri şi la fisurile inadecvate şi unele derapaje ale „fostei”. Doamna senator, cu CV-ul boţit după atâtea parteneriate efemere, este la al treilea mariaj, dar cum clamează frecvent „poate”. Brand-ul în discuţie este aşadar numele de Şoşoacă, care reverberează în spaţiul public. Cu onoarea sfâşiată, Silvestru Şoşoacă s-a mai destăinuit că fosta lui parteneră de viaţă a căzut în „mirajul puterii”, după ce a devenit cunoscută, ca “Diana Mondiala” şi şi-a schimbat comportamentul, certându-se de cel puţin 5-6 ori pe zi. La rândul său senatoarea ex-AUR, acum… SOS, a declarat, cu candidă sinceritate, că nu mai există şanse de împăcare şi pentru ea Silvestru Şoşoacă este „un om mort”, care… trăieşte. Silvestru Şoşoacă, destituit anterior din funcţia deţinută în partid, prin decizie a Comitetului naţional SOS, se consideră unul dintre cei mai buni organizatori, pe această linie de muncă şi în strădania sa, asiduă, s-a văzut perturbat de soţia sa, care nu se pricepe deloc la munca de partid. Zbuciumul în exces nu doar l-a istovit fizic, dar l-a stors psihic, după ce se dăruise construcţiei partidului, cu toată fiinţa sa. Cuprinsă de dragostea faţă de oameni, nu doar cei năpăstuiţi, cât de alegători în principal, pe Diana Şoşoacă, în pufoaica Anei Pauker (versiunea Robert Levy, “Gloria şi decăderea Anei Pauker), n-a mai interesat-o soţul, semn că politica bate sentimentele de le ascultă cu urechea, în toate anotimpurile anului. Se doreşte şi primar al Iaşiului şi preşedinte al ţării. Până la alegeri aruncă flăcări pe nări. Cu făcăleţul dezvăluirilor sale Silvestru Şoşoacă mai crede acum, la spartul târgului, că nu-i ghicise sufletul însetat de parvenire politică fostei sale partenere de viaţă. Şi uite aşa, într-o zi proiectele sublime de familie s-au năruit, fiindcă nu întotdeauna învinge binele, cum lasă impresia că gândeşte, cu glasul unui martir al umanităţii. Uneori învinge şi… interesul. Mai departe n-ar terbui povestit că m-am plictisit. Numai că şi Silvestru Şoşoacă vrea să meargă mai departe în politică. Nu rupe căruţa, ci doar familia, fiindcă în concepţia sa curajul este firul roşu care străbate sufletul militantului veritabil şi de aceea nu va abandona. Va spune lucrurilor pe nume, adică va da omului ce e al omului şi mai departe după alegeri vom mai vedea, fiindcă scena politică nu e decât o şansă de carierism ieftin, un nămol în care nu mai contează care sunt ăia buni şi care sunt ăia răi, din moment ce Diana Şoşoacă, în transă, cu retorica sa contondentă, ameţită de propriile piruiete verbale, şi nu numai, la „irizările” mult prea estice mă refer, figurează avantajos în sondaje. Nu coboară un semiton din incantaţia revoluţionară, şi pare o sinteză macabră a unui neo-jidanovism, combinat cu estetica gogo-cuzistă, legitindu-se suveranistă, naţionalistă şi ce o mai fi, un fel de ţăcăneală pe pilot automat. În acest vârtej de perplexităţi, miracole şi subtilităţi, este nevoie de nervi buni, fiindcă totul e nou, totul e breaking şi nerăbdarea de a înfrunta surprizele zilei de mâine tulbură somnul.
