Ministerul Culturii a lansat Programul ACCES Online 2020

0
1552

Ministerul Culturii a lansat proiectul de finanțare ACCES Online 2020, dedicat exclusiv sectorului privat, un instrument de susținere financiară a proiectelor culturale, care pot fi diseminate exclusiv în mediul online. Proiectul a fost gândit pentru a veni în sprijinul artiștilor care în această perioadă nu își mai pot desfășura activitățile culturale cu public. Din acest motiv, Ministerul Culturii a decis ca, anul acesta, sesiunea anuală de finanțare prin Programul ACCES să fie dedicată operatorilor culturali din zona independentă care au capacitate de a disemina lucrările lor în mediul online.

„Programul ACCES Online 2020 reprezintă una dintre măsurile pe care Guvernul României, prin Ministerul Culturii, a dezvoltat-o pentru diminuarea impactului negativ asupra sectorului cultural grav afectat în această perioadă. Am încredere că sectorul independent va da dovadă de creativitate și inovare. Este primul apel de finanțare pe care îl lansăm la Ministerul Culturii în această perioadă de criză și invităm exclusiv domeniul privat să vină cu propuneri. Prin astfel de inițiative vom contribui la protejarea sectorului cultural-creativ românesc și la asigurarea continuității activității pe timpul stării de urgență. Sunt absolut convins că această perioadă dificilă prin care trecem va genera schimbări majore pentru viitor în modul de abordare a culturii, prin accelerarea transformării digitale și câștigarea unui nou public”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Proiectele depuse în cadrul programului ACCES Online 2020 trebuie să se încadreze în domeniile: teatru, muzică, dans, arte vizuale, patrimoniu imaterial. Suma alocată pentru finanţarea sesiunii de selecţie este de 1.000.000 lei. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect/acțiune culturală este de 50.000 lei. Pentru a fi eligibile, ofertele culturale depuse în cadrul Programului ACCES Online trebuie să se desfăşoare în intervalul 30 mai – 31 august 2020. Data limită pentru transmiterea dosarului de participare este 30 aprilie 2020.

Toate informaţiile legate de modul de aplicare pentru această sesiune de finanţare nerambursabilă, procedura de selecţie a ofertelor culturale din cadrul Programului ACCES Online 2020, organizarea şi funcţionarea comisiilor, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor, se găsesc pe websiteul instituției www.cultura.ro.