Inconștiență și prostie

0
796
Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă. Astfel, în ultimele 48 de ore, autorităţile doljene au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 3.000 de persoane, iar peste 400 societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. Pentru abaterile constatate cu privire la respectarea măsurilor dispuse de Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020, forţele de ordine au aplicat peste 1.200 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 2,5 milioane  de lei. De asemenea, deoarece nu au respectat măsura izolării la domiciliu, 14 persoane au fost introduse în carantină.