Mircea Liviu Goga își lansează cel mai recent volum la „Adunarea Poeților Craioveni”

0
374

La Sala „Ia te uită!” a Teatrului Național „Marin Sorescu”, Mircea Liviu Goga își lansează astăzi, 29 martie, ora 17.00, cea mai recentă carte de poezie: „Pe dealuri cu moartea” (Editura Eikon, 2019). Evenimentul are loc în cadrul „Adunării Poeților Craioveni” și va fi prezentat de Nicolae Coande și Petrișor Militaru, accesul publicului interesat fiind liber. Mircea Suchici va oferi câteva momente muzicale în preambulul manifestării.

Mircea Liviu Goga (n. 1958, Craiova) a studiat la Facultatea de Electrotehnică din Craiova și la Facultatea de Comunicare și Relații publice „David Ogilvy” din cadrul SNSPA București, iar în prezent este redactor la Radio Oltenia. A publicat literatură SF în majoritatea antologiilor de profil apărute în țară începând cu anul 1982, în revistele universitare din Iaşi, Craiova şi Cluj precum și în revistele de gen (Jurnalul SF, Nautilus, Brain, Helion, Orion etc.).

În 1988 a debutat cu poezie în volumul colectiv “Zboruri lirice” apărut la Editura Scrisul Românesc; a mai publicat volumele de poezii „Jumătate Vidros” la Editura MJM Craiova (1999); „Cânturile catârului” (2010); „Clinica de psihiatrie” (2012) la Editura Ramuri; „Pe dealuri cu moartea” (2019) la Editura Eikon, București. A publicat cărțile de proză „Crucea Sudului ”  – culegere de povestiri (București, 1991); “Insula Pescăruşilor” (2011)  –  roman SF, Editura Eagle, reeditat în 2018 de Editura Pavcon; „A doua Lună a Pământului”, Editura Pavcon, București; „Învățătorul” (povestiri), Editura Pavcon, 2018; „Artefactul” (povestiri) Editura Pavcon, 2018, „Fiara” (povestiri), Editura Pavcon, 2018 și romanul „Târgu Jiu 59”, Editura Pavcon, 2018.

Printre premiile literare primite se remarcă premiul pentru debut în poezie la Festivalul “Sensul Iubirii” (2000) pentru volumul „Jumătate Vidros”,  Premiul Naţional Ion Hobana al SRSFF şi Asociației Scriitorilor Bucureşti pentru cel mai bun roman SF (2012), pentru romanul „Insula Pescărușilor”.