Victorie pentru Tilihoi, tradiţie şi revanşă

0
1485

România – Suedia 1-0

A marcat: Dorin Rotariu 57.

Craiova, stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 25.000.

România: Tătăruşanu 7 – Cr. Manea 6, Săpunaru – cpt. 7, Dr. Grigore 7 (82 Nedelcearu), Toşca 6 – Pintilii 6, R. Marin 6 (70 Anton) 6 – Chipciu 6 (61 Grozav) 7, Stanciu 7 (87 Man), Al. Mitriţă 7 (54 D. Rotariu) 8 – Ţucudean 6 (63 Keşeru) 6. Selecţioner:  Cosmin Contra.

Rezerve: Fl. Niţă, S. Lung – Moţi, Deac, Budescu, R. Benzar, Cicâldău, Bancu.

Suedia:  Johnsson – J. Larsson, P. Jansson- cpt,  Helander, N. Hult – J. Durmaz ( 84Claesson), Fransson (87 S. Larsson), Hiljemark, Sema –  Guidetti (87 Berg), Kiese Thelin (70 Toivonen). Selecţioner: Janne Andersson.

Rezerve: Nordtfeld, Rinne – Lustig, Lindelof, Granqvist, M. Olsson, G. Svensson.

Arbitri: Roi Reinshreiber – D. Krasikow, M. Yakobov (toţi din Israel). Rezervă: Sebastian Colţescu (Craiova).

La 24 ani după eliminarea de la World Cup 1994, România a învins Suedia la Craiova, oraşul unde nu a pierdut vreun meci, omagiindu-l şi cu acest prilej pe Nicolae Tilihoi, înmormântat în aceeaşi zi

Naţionala s-a întors după 14 ani la Craiova, dar a găsit Bănia în doliu, după fundaşul „Maxim”, Nicolae Tilihoi, petrecut pe ultimul drum chiar în ziua amicalului România – Suedia. Nici terenul de joc nu era unul care să-i bucure pe oamenii lui Contra, selecţionerul insistând chiar că gazonul va fi aliatul nordicilor. Aceştia aveau de partea lor tradiţia, cu tot cu bomboana de pe colivă – sfertul de finală de la World Cup 94, însă nici România nu pierduse vreun meci în Cetatea Băniei, fie el amical sau oficial. Bântuiţi de eşecul din America, românii s-au echipat în tradiţionalul „galben”, după ce „roşul” le-a purtat ghinion în drumul spre semifinalele Mondialului.

Faţă de jocul din Israel, Cosmin Contra a schimbat portarul, fundaşii laterali şi cei 4 jucători de atac, fundamentali pentru întoarcerea rezultatului la Netanya, cu câteva zile în urmă. Suedezii au schimbat însă toată echipa care pierduse cu Chile, Janne Andersson trimiţând pe teren jucătorii de rezervă.

Ca un upercut a venit înainte de meci vestea eşecului dramatic al tricolorilor under 19, care parcă i-a ţinut mai rezervaţi pe oamenii lui Contra în debutul jocului de pe „Ion Oblemenco”. Suedezii au avut două semiocazii, deşi puteau fi mai concreţi. Omul locului, Alex Mitriţă, a încercat să-şi tragă coechipierii în jumătatea adversă cu câteva incursiuni, dar n-a izbutit decât două şuturi în afara porţii: din acţiune şi din lovitura liberă obţinută tot de el. În lipsa unor ocazii adevărate, acţiunea s-a mutat în tribune, arbitrul israelian întrerupând meciul din cauza unor petarde. Prima parte s-a încheiat cu şutul din unghi al lui Ţucudean, fără pagube pentru naţionala care a lăsat Mondialul din Rusia fără squadra azzurra.

Şi repriza a doua a început tot cu suedezii mai hotărâţi, dar replica tricolorilor avea să fie tăioasă şi cu efecte pe tabelă. Intrat de doar câteva minute, Dorin Rotariu a „potrivit” o minge cu stângul la colţul lung pentru 1-0. Simţindu-se în vervă, fostul dinamovist a încercat dubla peste câteva minute, din lovitură liberă, dar Johnsson n-a mai pierdut duelul. După ce i-a ieşit ideal prima intervenţie în echipa de start, Contra a continuat să schimbe pe parcurs, nordicii păstrându-şi 70 de minute formula de bază. Şi suedezii puteau marca tot după prima lor schimbare, dar Tătăruşanu a fost magnific de două ori în aceeaşi fază în faţa lui Guidetti. Apoi, Gicu Grozav a fost aproape să repete în oglindă golul lui Rotariu, din banda stângă, dar „interiorul” său n-a prins de puţin poarta. Finalul i-a adus pe nordici în preajma careului României, dar tot România a avut marea şansă de gol, însă lui Denis Man i-a sărit mingea peste poartă din gazonul care arăta spre final ca un ogor pregătit de însămânţările de primăvară. Tricolorii rămân invincibili şi după al şaptelea popas în Bănie, iar Contra are un palmares tot mai bun ca selecţioner, unicul eşec fiind în faţa echipei care a învins şi campioana europeană cu acelaşi scor.

Fanii lui Mititelu – prestaţie suburbană, Peluza Nord – serie de mesaje ironice

Cele două galerii ale Craiovei, una cu echipă în Liga I, alta, la judeţ, aflate în conflict, n-au întârziat să se războiască de la distanţă. Tonul l-au dat fanii lui Mititelu, croiţi pe scandal şi trivialităţi, deşi era o zi în care se impunea cu atât mai mult decenţa şi respectul, atât pentru că juca naţionala, dar mai ales după decesul lui Nae Tilihoi. „Mititeii” şi-au înjurat rivala locală şi i-au huiduit pe jucătorii acesteia, Bancu şi Mitriţă.

În replică, fanii CS Universitatea au fost mai subtili, „bombardând” cu o serie de mesaje: „Marca e la noi, clona sunteţi voi!”, „Îl urmaţi pe brutar printre glugile de coceni, Ştiinţa n-a avut niciodată derby la Dăbuleni”, „Nu e o aroganţă, e doar o întrebare: v-aţi şters balegile de pe picioare?”, „Noi nu ne-am trădat credinţa, Mititelu nu e Ştiinţa! Voi pe maidane vă filmaţi când îl înjuraţi şi de Crăciun porcul împreună îl tăiaţi”, „Veniţi din mediul rural şi pe stemă aveţi un cal”, „V-a cumpărat şi vă dirijează chelu’, sunteţi peluza sud 1968 Adrian Mititelu”, „Reprezentaţia voastră de circ s-a terminat, înapoi în sate, să-i aprindeţi fumigene lui Mititelu, ne-aţi infestat stadionul, mâine trebuie dezinfectat”, „Peluza Sud, locul în care am făcut istorie şi la început am stat/Azi populată de ţărani, copii manipulaţi, vânduţi şi interlopi de c…t”.

Fanii lui Mititelu au fost cei care aruncat şi petardele în finalul primei părţi, întrerupând meciul. În schimb, fanii României de la gruparea „Uniţi sub tricolor”, plasaţi la tribuna a II-a, au făcut apel la armistiţiu între craioveni, afişând mesajul: „Patria mai presus de orice rivalitate, în prag de centenar, între peluze doar unitate”. Tot de la ei a venit şi mesajul „Reîntregirea neamului în anul centenarului”. Şi în Peluza Nord a apărut un mesaj care făcea referire la împlinirea unui secol de la unirea Basarabiei cu România chiar în ziua meciului România – Suedia.

După ce ameninţau pe diverse site-uri de socializare că dau foc la stadion, la singura lor prezenţă pe noua arenă, fanii lui Mititelu au rupt peste 500 de scaune. Costurile vor fi suportate de firma de asigurări cu care FRF a încheiat un contract. La finalul meciului, „mititeii” l-au înjurat şi pe Gică Craioveanu, aşa cum făceau şi cu Nicolae Tilihoi când acesta trăia, considerându-l „clonat”.

Suedezii, deranjaţi de Colţescu şi de teren: „Ne-a făcut să părem idioţi”

Surprinzător, dar delegarea lui Sebastian Colţescu în postura de al patrulea arbitru a încins spiritele. „Al patrulea arbitru era român şi la finalul meciului s-a îmbrăţişat cu oficialii lor după victorie. Timp de 90 de minute a strigat întruna ‘fault’ împotriva jucătorilor noştri. Nu credeam că e posibil aşa ceva! Este o lipsă de respect, parcă ne-am întors cu 30 de ani în urmă!”, e declaraţia prin care Janne Andersson, selecţionerul Suediei, a inflamat spiritele imediat după meci.

Contra s-a delimitat de acuzaţiile omologului său: „Credeţi că Suedia a pierdut pentru că al patrulea arbitru a fost din România? Suedia este o echipă bună, va juca la Cupa Mondială, nu contează cine a fost al patrulea arbitru, pentru că n-a influenţat jocul. În ultimele minute, Suedia putea primi un cartonaş roşu, dar asta nu s-a întâmplat. Am meritat să câştigăm!”, a spus Contra.

Prezenţa la meci a lui Sebastian Colţescu nu a fost singurul detaliu care i-a scos din minţi pe suedezi. După meci, John Guidetti, atacantul lui Alaves, a acuzat starea terenului, considerând că gazonul de la Craiova i-a făcut pe jucători să pară idioţi: „A fost un meci plictisitor, dar ambele echipe sunt de vină pentru asta. Mingea sărea şi te lovea în genunchi, terenul ne-a făcut pe toţi să părem nişte idioţi. Este trist că meciul a fost stricat din cauza asta” a spus Guidetti, completat de Lasse Richt, managerul echipei naţionale a Suediei: „Dacă ştiam că terenul arată aşa, nu mai aranjam acest amical. Dar e imposibil să ştii cum va fi vremea la finalul lui martie, în condiţiile în care amicalul a fost aranjat în luna ianuarie. Din păcate, nu am avut alte opţiuni, pentru că Spania, Italia şi Portugalia aveau deja amicale aranjate. Noi ne doream să jucăm undeva la Marea Mediterană”.

Şi presa suedeză s-a întrecut în ironii la adresa terenului: „Datele recente furnizate de Eurostat sunt remarcabile: România este a treia ţară din Uniunea Europeană ca număr de oi. Anul trecut, erau 9,8 milioane de oi, iar ieri cineva le-a dat drumul să pasă pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova. Sau cel puţin aşa arăta. Naţionala Suediei se aştepta la un meci bun în deplasare, cu vreme frumoasă, de martie, şi un adversar care să opună rezistenţă. În schimb, a ajuns pe o arenă ultramodernă cu iarbă medievală, maci şi jandarmi. Am bătut cu toţii în retragere”, se arată în publicaţia Aftonbladet.se