Peste 30 de imagini-document ce surprind 25 de roluri-cheie avute de Marcel Iureş în 40 de ani de carieră sunt reunite într-o expoziţie deschisă, zilele acestea, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” din Craiova, pe a cărui scenă actorul a urcat în repetate rânduri în ultimii ani, datorită parteneriatului instituţiei cu Teatrul ACT din Bucureşti. Realizate în alb şi negru, cu un contrapunct de culoare – imagini supradimensionate, sub formă de ştraifuri verticale –, fotografiile creează un mozaic de stări şi expresii şi vorbesc despre o carieră remarcabilă a unei personalităţi teatrale extraordinare. Producţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) – ediţia 2016, expoziţia de fotografii „Atitudini” – Marcel Iureş în imagini o are curator pe Irina Tapalagă, prezentă la Craiova cu ocazia vernisajului, care a avut loc chiar de Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret. „A fost o experienţă extrem de plăcută, îmbogăţindu-mă”, a declarat aceasta, adăugând că în demersul său a apelat la arhivele teatrelor, a actorului însuşi şi cea personală. Procesul de selecţie a imaginilor definitorii pentru traseul artistic al lui Marcel Iureş a fost însă unul dificil, având în vedere că din unele spectacole s-au păstrat foarte puţine fotografii, şi acelea deteriorate de trecerea anilor.
În 1978, la 27 de ani, jucând la Cluj-Napoca în „Menajeria de sticlă”…
În cea mai veche dintre imaginile expuse, Marcel Iureş are 27 de ani. Joacă în „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams (regia Adam la Zarre), alături de Silvia Ghelan, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, pe scena căruia a urcat în perioada 1978-1981. Un an mai târziu, poartă barbă şi mustaţă pentru rolul din „Domnişoara Iulia” de August Strinberg (r. Aureliu Manea), la Teatrul Municipal Turda. Anii ’80 îl găsesc la Teatrul Bulandra: cu Irina Petrescu în „Cu uşile închise” de Jean Paul Sartre (r. Mihai Măniuţiu, 1982), cu Octavian Cotescu în „Passacaglia” de Titus Popovici (r. Mircea Cornişteanu, 1984), cu Ion Caramitru şi Valentin Uritescu în „Hamlet” de W. Shakesperare (r. Alexandru Tocilescu, 1985), cu Victor Rebengiuc în „A treia ţeapă” de Marin Sorescu (r. Ion Caramitru, 1987).
Bulandra, Odeon şi marile roluri cu Hamlet ori Richard III
Tot la Bulandra, sub direcţia de scenă a unor reputaţi regizori de teatru şi în compania unor actori mult îndrăgiţi de public, în anii următori Marcel Iureş face unele dintre marile roluri ale carierei sale artistice. Îl regăsim în fotografiile din expoziţia „Atitudini” alături de Luminiţa Gheorghiu, Oana Pellea şi Anca Sigartău în „Trei surori” de A.P. Cehov (r. Alexandru Darie, 1995), în „Caligula” de Albert Camus (r. Mihai Măniuţiu, 1996), dar mai ales în montările lui Liviu Ciulei: „Visul unei nopţi de vară” (1991) şi „Hamlet” de W. Shakespeare (2000), „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello (2005). La Teatrul Odeon, lucrează cu Mihai Măniuţiu pentru „Richard III” (1993) sau „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (1998), la acesta din urmă avându-i parteneri de scenă pe Marin Moraru şi Gheorghe Dinică, iar mai apoi cu Alexandru Dabija pentru „Camera de hotel” de Barry Gifford (2008).
Atitudine şi expresie în 20 de ani pe scena Teatrului ACT
În 1998, Marcel Iureş fondează primul teatru independent cu sală proprie din România postcomunistă – Teatrul ACT – şi colaborează cu regizorul Alexandru Dabija pentru unele dintre cele mai de succes spectacole. În selecţia Irinei Tapalagă se regăsesc fotografii care îl surprind în „Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard (2001), „Ultima bandă a lui Krapp” de Samuel Beckett (2003), cu Emilia Dobrin în „Capra sau cine e Sylvia” de Edward Albee (2007) ori cu Gabriela Popescu în „Acasă la tata” de Mimi Brănescu (2009). De referinţă rămân trei dintre cele mai recente producţii care îl au în distribuţie: „Absolut”, după „Ivan Turbincă” de Ion Creangă (2011) şi „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ştefănescu după romanul „Moromeţii” de Marin Preda (2014) – ambele regizate de acelaşi Alexandru Dabija şi prezentate şi pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” – şi „Vanilla Skipe” (text şi regie Cătălin Ştefănescu, 2015).
Irina Tapalagă, curator: „A fost o experienţă extrem de plăcută, îmbogăţindu-mă”
Curator al expoziţiei, Irina Tapalagă spune că demersul său nu a fost deloc unul simplu – o dată pentru că procesul de selecţie a imaginilor definitorii pentru traseul artistic al lui Marcel Iureş a obligat-o la esenţializare, apoi din cauza urmelor pe care timpul le-a lăsat pe aceste fotografii. „Expoziţia a fost realizată din unele fotografii foarte mici, care au trebuit prelucrate mult ca să fie tipăribile aşa. A fost o experienţă extrem de plăcută, îmbogăţindu-mă. Am descoperit, în afară de ceea ce ştiam – şi ştiam destul de bine –, relaţii în pozele găsite, pe care poate nu le-am văzut, cu colegi de teatru, cu sine, trăiri, lucruri extrem de importante. Cum le-am ales şi de ce le-am ales pe acestea? Sunt nişte jaloane în cariera lui şi în istoria teatrului românesc. De ce sunt alb şi negru şi tuşele astea de roşu? Pentru că el e şi alb, şi negru, dar este şi o infinită nuanţă de griuri. Şi, evident, este o flacără de roşu”, a declarat Irina Tapalagă. La „Richard III”, spre exemplu, în regia lui Mihai Măniuţiu, pus în scenă în 1993, arhiva foto este una modestă, iar o filmare a spectacolului din păcate nu există…
***
Expoziţia „Atitudini” – Marcel Iureş în imagini va rămâne deschisă până pe data de 31 martie şi va putea fi vizitată conform programului Agenţiei Teatrului „Colibri”: de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Accesul publicului este liber.
***
Adriana Teodorescu, manager al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”: «Mă bucur foarte mult că o expoziţie atât de emoţionantă cum este aceasta ajunge de la FNT – care, pentru orice teatru, e cam visul suprem – la Teatrul „Colibri” din Craiova. (…) Irina Tapalagă a încercat să reconstituie ceea ce vedeţi aici din arhiva teatrelor, din arhiva personală şi de pe te mai miri unde, din fotografii foarte mici, din imagini din care aproape că nu se mai înţelegea nimic. Şi a putut să aducă un crâmpei din ceea ce rămâne după un spectacol, după ce actorul îşi primeşte aplauzele şi se retrage singur în cabină. Ce rămân dintr-un spectacol de teatru? Amintire, memoria afectivă şi câteva fotografii. Poate şi din acest motiv teatrul este una dintre artele cele mai empatice, pentru că totul se întâmplă aici şi acum. Efemeritatea acestei clipe dăinuie cumva şi datorită eforturilor şi pasiunii cu care oameni ca Marina Constantinescu, directorul FNT, şi Irina Tapalagă reuşesc să reunească cumva tot ce rămâne după un mare artist».
***
Astă-seară, invitaţie la spectacolul „Absolut!”
Marcel Iureş şi Teatrul ACT Bucureşti revin pe scena Teatrului „Colibri” astă-seară, ora 19.00, cu spectacolul „Absolut!” după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, în cadrul stagiunii „Colibri.ACTul2”, confirmare a parteneriatului dintre cele două instituţii, anunţat oficial în noiembrie 2014. „Absolut!” deţine „Premiul pentru cel mai bun spectacol al unei companii independente” la Festivalul comediei româneşti – festCO, ediţia a X-a. În cadrul aceluiaşi festival, în 2012, Marcel Iureş câştiga „Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul Caţavencu din „O scrisoare pierdută”, pentru Teatrul de Comedie şi pentru one-man show-ul din „Absolut!”. Spectacolul a mai fost prezentat la Teatrul „Colibri” în decembrie 2014 şi în noiembrie 2015, în cadrul stagiunii „Colibri într-un ACT”. Spectacolul se adresează unui public de peste 12 ani, iar preţul unui bilet este 20 lei.