Conform IPJ Dolj, ieri, 27 martie a.c., între orele 9.00-11.00, în baza Programului de Prevenire a Delincvenţei Juvenile şi a Victimizării Minorilor – Prioritate Naţională – şi având în vedere programul derulat în unităţile de învăţământ preuniversitar „Şcoala Altfel – Să ştii mai mult, să fii mai bun”, poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au organizat mai multe activităţi informativ-preventive. Astfel, cu elevii claselor pregătitoare C din cadrul Şcolii Gimnaziale ,,Traian”, precum şi cu cei din cadrul Liceului Teoretic ,,Tudor Arghezi” Craiova, a fost dezbătută tema: „Reguli de circulaţie ce trebuie respectate de către elevi pe drumurile publice, în vederea creşterii siguranţei participanților la trafic”. La această activitate au fost prezenţi 44 de elevi şi 4 cadre didactice. De asemenea, la sediul Secţiei 4 Poliţie Craiova s-au prezentat 40 de elevi preşcolari din cadrul Grădiniţei cu program prelungit „Căsuţa Fermecată” Craiova, însoţiţi de părinţi şi 9 cadre didactice, cărora le-au fost arătate tehnica şi materialele din dotarea poliţiştilor. În plus, cei prezenţi au avut parte și de un program de exerciţii demonstrative efectuate de către doi câini de serviciu din cadrul grupei canine însoţiţi de poliţişti conductori câini.