Curtea de Apel Craiova a amânat pentru luna viitoare soluţionarea apelurilor în cazul prejudicierii firmei Cargill Podari cu peste 2,3 milioane de lei. Este vorba despre cei şase inculpaţi, între care şi o laborantă de la Cargill, trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la sfârşitul anului 2013 şi condamnaţi pe fond, anul trecut, de judecătorii Tribunalului Dolj la pedepse cuprinse între 3 ani şi 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Între timp, inculpaţii rămân sub control judiciar, după cum au stabilit, vineri, judecătorii Curţii de Apel.
La sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 25 martie a.c., Curtea de Apel Craiova a decis să-i menţină sub control judiciar pe patru din cei şase inculpaţi condamnaţi în dosarul prejudicierii firmei Cargill Podari: „Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii apelanţi Chereji Mihail Daniel, Ţînţu Marius Cristian, Calafeteanu Marian, Sima Ionel Laurenţiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, 25.03.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. La acelaşi termen, judecătorii au decis să amâne judecarea cauzei, stabilind următorul termen pentru 26 aprilie a.c.
Reamintim că procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova i-au trimis în judecată, la sfârşitul lui decembrie 2013, pe Ramona Ştefania Toader (fostă Nedeianu), Mihai Daniel Chereji zis Ungurul, Marius Cristian Ţînţu zis 15 sau Ţambal, Ionel Laurenţiu Sima zis Puiu, Marian Calafeteanu şi Marius Alin Melcea, pentru înşelăciune în formă continuată, spălare de bani, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Dolj pe 30 decembrie 2013. Dosarul a demarat cu cercetarea primilor patru inculpaţi. Astfel, anchetatorii comunicau la trimiterea în judecată că, în perioada septembrie 2012 – februarie 2013, Marius Cristian Ţînţu, în calitate de administrator în fapt al SC Prior Autoprest PMI SRL Giurgiu, împreună cu Chereji, administrator al SC Keda Servicii SRL Bucureşti, folosindu-se de încrederea pe care o prezenta cel din urmă ca urmare a derulării anterior a unor contracte, au pus la cale un plan pentru a induce în eroare reprezentanţii SC Cargill Oils SA şi SC Cargill Agricultura SRL şi să obţină astfel sume de bani necuvenite. În acest scop, Marius Ţînţu a luat legătura cu Ramona Toader, laborantă la SC Cargill Oils SA – punct de lucru Podari, judeţul Dolj, pe care a convins-o să ateste aprovizionări nereale de seminţe de floarea-soarelui de la furnizorul SC Keda Servicii SRL Bucureşti, care au fost achitate de SC Cargill Agricultura SRL, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 2.309.819 lei. Inculpatul Ţînţu Marius Cristian a planificat un circuit al actelor justificative şi al banilor plătiţi pentru transporturile fictive de marfă, care să nu permită identificarea persoanei sale, ci să se evidenţieze doar implicarea Ramonei Toader. Cei doi au fost sprijiniţi de Ionel Laurenţiu Sima, care, deşi nu cunoştea integral planul lor, le-a pus la punct baza operaţională care presupunea înfiinţarea unor societăţi comerciale tip „fantomă”. Ulterior, alţi doi bărbaţi au fost inculpaţi în acest dosar, pentru implicare în prejudicierea Cargill. Este vorba despre Marian Calafeteanu, de 34 de ani, din Craiova, reţinut pe 28 martie 2014, şi de Marius Alin Melcea, ambii acuzaţi de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
La un an şi jumătate de la trimiterea în judecată, pe 26 iunie 2015, magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa, toţi inculpaţii fiind condamnaţi la pedepse cu executare. Astfel, cele mai mari pedepse le-au primit Mihai Daniel Chereji şi Marius Cristian Ţînţu – câte 6 ani şi 6 luni închisoare, laboranta Ramona Ştefania Toader a primit 4 ani şi 8 luni închisoare, Marian Calafateanu şi Marius Alin Melcea câte 5 ani şi 2 luni închisoare, iar Ionel Laurenţiu Sima 3 ani închisoare. Nemulţumiţi de hotărârea de pe fond, toţi inculpaţii au declarat apel, care s-a înregistrat pe 13 august 2015 la Curtea de Apel Craiova, fiind acum în curs de judecare.