Proiect de teatru pentru copiii din Bucovăţ

0
628

În perioada martie-aprilie, 26 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Bucovăţ se întâlnesc pentru a lua parte la activităţile proiectului „Povestea mea”. Scopul programului constă în dezvoltarea personală a copiilor prin intermediul teatrului. Coordonatori sunt Luiza Stănescu – actriţă, absolventă a Departamentului de Artă Teatrală din Craiova şi a studiilor de masterat de la Academia de Teatru din Malmo (Suedia) şi Petrişor Diamantu –actor,  absolvent al facultăţii şi al masteratului din cadrul Departamentului de Artă Teatrală din Craiova.

În prima etapă a proiectului, copiii iau parte la workshopuri de teatru în cadrul cărora se folosesc ca şi metode de lucru jocul şi joaca, relaţionarea cu cei mici fiind facilitată prin intermediul exerciţiilor de improvizaţie ale Violei Spolin, combinate cu elemente de pantomimă. Copiii sunt încurajaţi să povestească despre viaţă, trăirile, gândurile şi visele lor. În partea a doua a proiectului, se va scrie o piesă de teatru bazată exclusiv pe poveştile şi experienţele de viaţă împărtăşite de copii. În partea de final, după ce piesa de teatru va fi scrisă, se începe lucru la punerea în scena a spectacolului de teatru propriu-zis. Ulterior, spectacolul va avea loc in diferite locaţii din Craiova

Copiii au parte şi de vizite de învăţare. Săptămâna trecută, Lavina Neacşu, medic dentist în Craiova, i-a vizitat în timpul unui atelier de lucru pe copii din Bucovăţ şi le-a povestit care sunt regulile esenţiale de igienă orală pe care copilul trebuie să le înveţe.