Craioveni reținuți pentru delapidare și fals

0
312

Doi craioveni au fost reținuți, joi, pentru delapidare și fals, respectiv favorizarea infractorului, după ce s-a stabilit că unul dintre ei a furat bani și produse de la firma unde era angajat, iar cel de-al doilea a confirmat facturi pentru marfă care nu fusese livrată de fapt. Ieri după-amiază, instanța a decis continuarea cercetărilor cu autorii în stare de libertate.

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, în cursul zilei de joi, polițiștii Secţiei 2 Craiova i-au reţinut şi introdus în arestul IPJ Dolj, pe Laurențiu Dumitru, de 26 de ani şi Marius Gue, de 36 de ani, ambii din Craiova, acuzați de delapidare, fals, respectiv favorizarea infractorului. Poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2013 – ianuarie 2014, Laurențiu Dumitru, în calitate de gestionar la SC Limorom din Craiova, şi-a însuşit în interes personal mai multe sume de bani din gestiune, dar și produse (uleiuri și aditivi auto) despre care a susținut că ar fi fost furate. Mai mult, în luna ianuarie 2014, tânărul şi-a însuşit suma de 1.069,19 lei, reprezentând valoarea unor facturi fiscale emise către clienţii societăţii. De asemenea, în perioada octombrie 2013 – 08.01.2014, Laurențiu Dumitru a luat din magazin marfă în valoare de aproximativ 40.000 lei, pentru care a emis facturi fictive către o altă societate comercială. Polițiștii au mers pe firul facturilor, iar în timpul verificărilor, reprezentantul societăţii comerciale către care se emiseseră facturile fictive, Marius Gue, a îngreunat cercetările în cauză confirmând în mod nereal tranzacţiile comerciale atestate de cele două facturi deşi societatea sa nu a achiziţionat marfa respectivă. Faţă de craioveanul de 26 de ani s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce Marius Gue este acuzat de favorizarea infractorului. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă ieri instanța a respins propunerea de arestare preventivă a lor, astfel că cercetările sunt continuate cu autorii în libertate, după cum au mai precizat reprezentanții IPJ Dolj.