Prim-vicepreşedintele PD-L Sorin Frunzăverde a confirmat ieri, într-o conferinţă de presă, decizia sa de a pleca din partid şi de a candida pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din partea USL, mai exact a PNL. Vestea a stârnit o adevărată furtună la vârful principalului partid de guvernământ, nefiind vorba de un lider oarecare, ci chiar de acela care a avut o contribuţie majoră în trecerea partidului de la stânga la dreapta, din Internaţionala Socialistă la PPE. Plecarea lui Sorin Frunzăverde, cuplată cu demisia primarului din Slatina, Darius Vâlcov, nu este altceva decât expresia unei degringolade la vârful PD-L, partid pe care liderul său, Emil Boc, nu-l mai poate stăpâni după pierderea funcţiei de premier. Este greu de spus dacă strigătul de luptă al pedeliştilor într-un an electoral este altul decât neaoşul „fugiţi, bă!”, dar ceea ce a afirmat în conferinţa de presă Sorin Frunzăverde, politician cu consistenţă, despre haosul administrativ, statul poliţienesc, vrajba politică, întreţinută prin discreditarea adversarilor, au sunat neliniştitor, ca semnale ale unui regres al procedurilor democratice. Sorin Frunzăverde era singurul politician din echipa lui Vasile Blaga care, după înfrângerea acestuia, la Convenţia Naţională a PD-L de acum un an, a acceptat să rămână la vârful partidului, gest justificat prin vechimea sa şi, bineînţeles, aportul organizatoric de-a lungul anilor, vital în cei electorali. Avusese cele mai gândite fraze în competiţiile din interiorul PD-L. A urmat însă atacul dezlănţuit al lui Emil Boc la adresa „dezertorului”, unul disproporţionat, pe calapodul vituperărilor fostului lider comunist Nicolae Ceauşescu, în decembrie 1989, reproşându-şi inclusiv cooptarea, ca prim-vicepreşedinte, în staff-ul partidului. Repudierea lui Frunzăverde, asemuit aproape neghinei din grâu, pentru abandonarea şi trădarea „crezurilor scrise şi nescrise ale pedeliştilor adevăraţi”, invocându-se inclusiv versuri din imnul partidului, s-a dorit, în acelaşi timp, un mesaj de unitate deplină, nezdruncinată, a activului, înaintea alegerilor locale. Plecarea unui marcant lider politic, cu o vechime consistentă, suscită comentarii de toate felurile, mai ales că acesta s-a relegitimat prin opţiunea sa de dreapta, ceea ce nu exclude pregătirea minuţioasă, în cadrul PNL, a unei viitoare re-logodne cu PD-L, după purificarea de rigoare şi reabilitarea Alianţei D.A. Oricum, Sorin Frunzăverde n-a fost blamat doar pentru propriile viziuni, ci, mai mult, a devenit dintr-o dată monstruos, Sebastian Lăzăroiu, dacă poate fi luat în considerare, deşi a fost consilier prezidenţial şi ministru al Muncii, definindu-l drept „un gunoi”. Când pleacă din partid, motivându-şi gestul într-un mod salubru, Sorin Frunzăverde, şi rămâne „ca avocat al PD-L”, Sebastian Lăzăroiu, iar Emil Boc vorbeşte de traseism politic şi alte abureli, simţul ridicolului este atrofiat iremediabil. În acest moment, PD-L nu mai are nici o treabă cu realitatea, dovadă şi ceea ce zicea deunăzi Ioan Oltean, când şi-a văzut numele într-un dosar penal.
