“Bulgăroaicele”, verificate în trafic

0
388

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român (RAR) – Filiala Dolj au organizat, ieri, în Craiova, o acţiune de amploare pentru verificarea legalităţii documentelor autovehiculelor înmatriculate în alte state, precum şi a stării tehnice a acestora. Postaţi pe principalele artere de circulaţie din municipiu, poliţiştii au tras pe dreapta toate “bulgăroaicele” şi “englezoaicele”, fiind   verificate, în total, 215 autovehicule şi legitimate 237 de persoane, 34 dintre acestea fiind testate cu etilotestul. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, agenţii de poliţie rutieră au aplicat 75 de sancţiuni contravenţionale (51 dintre ele conducătorilor unor autoturisme înmatriculate în alte state), în valoare totală de 8.470 de lei, şi au reţinut în vederea remedierii defecţiunilor tehnice constate 7 certificate de înmatriculare.