Un diplomat de anvergură mondială – Ştefan Andrei, la 80 de ani

1
269

Preliminarii politico-diplomatice

În „Dialog cu un străin despre România” („Ramuri”, 15 iunie 1981, p. 2), C. Noica afirma, cu temei, că statele pot fi comparate, dimensionate, nu prin gigantismul lor, ci numai prin cultură, căci în istorie s-au impus astfel de state, la care se adaugă o altă dimensiune: diplomaţia. Şi din acest punct de vedere, statele româneşti din perioada medievală până la România Mare au excelat; de la Neagoe Basarab până la Ştefan A. Andrei, diplomaţii români au folosit iscusinţa minţii întru apărarea „moşiei” lor, pentru proclamarea primatului raţiunii (în detrimentul provocărilor, al isteriilor politice ieşite din gura unor conducători de stat şi de destine), în consens cu consolidarea securităţii planetare, prin respectarea dreptului internaţional, astfel încât să prevaleze forţa dreptului şi nu dreptul forţei. În diverse faze ale evoluţiei statale româneşti, de la Unirea Principatelor, Congresul de la Berlin (1878), 1 Decembrie 1918, al Doilea Război Mondial, epoca postbelică şi comunistă, pe scena diplomaţiei româneşti au strălucit A.I. Cuza, M. Kogălniceanu, dinastia Brătienilor, Take Ionescu, Al. Vaida-Voievod, V.V. Pella, Jean Rădulescu, G. Sofronie, Gr. Gafencu, V.V. Tilea, N. Iorga, I.G. Duca, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, Gr. Manoilescu etc., corifeul fiind printr-o activitate diplomatică extraordinară Nicolae Titulescu, care a militat pe baza „drepturilor imprescriptibile ale omului, ale fiinţei umane şi ale popoarelor, în dreptul la o liberă existenţă a tuturor popoarelor şi, în consecinţă, în dreptul poporului meu”, cum însuşi declara marele diplomat.

Principiile lui N. Titulescu…

…au prelungiri în contemporaneitate şi ele au fost aplicate, într-o altă epocă, a războiului rece, de Ştefan A. Andrei.

Diplomat de excepţie, continuând politica de anvergură mondială instituită de Nicolae Titulescu, Ştefan Andrei s-a născut la 29 martie 1931, într-un canton de cale ferată din comuna doljeană Podari (ca şi Tudor Gheorghe şi acad. Marcu Botzan). „Eu am avut o şansă în viaţă – mărturiseşte el în Flacăra lui Păunescu –, de a mă naşte într-o familie de oameni simpli, cu taică-meu muncitor la CFR, cu o mamă care nu ştia carte şi, lucru formidabil, mama mea, care nu ştia carte, avea o aşa sete de cunoaştere încât mi-a sădit ambiţia de a învăţa, parcă şi pentru ea”. Fratele său mai mare – „nenea”, cum îl striga el în cel mai curat grai oltean – este profesorul emerit Nicolae A. Andrei, directorul Colegiului craiovean „Nicolae Bălcescu”, specialist în istoria cărţii, presei şi tiparului, a învăţământului, autor a numeroase cărţi fundamentale.

Premiat literar, alături de N. Labiş

După absolvirea celor patru clase primare în comuna natală, Ştefan Andrei se înscrie, în 1944, la Liceul Militar „Dimitrie Sturdza” din Craiova (acelaşi liceu pe care anterior l-a frecventat şi viitorul mareşal Ion Antonescu, absolvind ca şef de promoţie), până în 1948, când liceul considerat „rămăşiţă burghezo-moşierească” este desfiinţat. Elevul N. A. Andrei este nevoit să se transfere la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, devine premiantul clasei şi obţine premiul I pe ţară la Concursul Naţional de Literatură Rusă şi premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură Română „ M. Eminescu”, în urma viitorului mare poet Nicolae Labiş.

Urmează cursurile Institutului de Construcţii, Facultatea de Hidrotehnică din Bucureşti, iar în baza rezultatelor la învăţătură este reţinut ca asistent universitar (1956-1964).

Ca elev şi student, a fost ales în Uniunea Asociaţiei Elevilor din România, Uniunea Asociaţiei Studenţilor din România, U.T.C.

Deşi cu o pregătire politehnică, se remarcă în domeniul relaţiilor internaţionale, încă din perioada studenţiei. Fiind şeful Secţiei Internaţionale a U.A.S.R. (1960), şef al Secţiei Internaţionale a UTM (1962), apoi, după absolvire, adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a PCR (1965), secretar al PCR cu problemele internaţionale (1972-1978), ministru de Externe (1978-1985), viceprimministru în domeniul relaţiilor economice internaţionale ale României şi membru al Comitetului Executiv CAER (1987 – decembrie 1989).

Diplomatul de excepţie

În acest domeniu, al relaţiilor externe, Ştefan Andrei a excelat ca un diplomat de anvergură excepţională, recunoscut ca atare de numeroşi şefi de state şi de guverne, miniştri de Externe din SUA, R.F.G., Franţa, Anglia, Spania, Portugalia, Italia, China, India, Japonia, URSS etc. Datorită vocaţiei şi capacităţii sale organizatorice de excepţie, România a devenit una dintre dominantele politicii mondiale; să exemplificăm doar câteva: realizarea „păcii politice” sovieto-chineză, înţelegerea dintre Israel şi Egipt, normalizarea relaţiilor diplomatice ale României cu RFG, Israel, desprinderea, treptată şi diplomatică, de politica Moscovei etc.

Şi-a reprezentat ţara în opt sesiuni ale Adunării Generale ONU, la marile reuniuni internaţionale (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare de la Helsinki, 1975, sesiunea C.S.C.E. de la Madrid, Conferinţa pentru Măsuri de Încredere şi Dezarmare de la Stokholm etc.). A întreţinut, în spiritul lui N. Titulescu (a prefaţat şi monografia marelui diplomat realizată de Ion Grecescu), relaţii personale, prieteneşti, în interesul României, cu marii diplomaţi ai lumii, fostul ministru de Externe al Germaniei venind, în 1990, la Bucureşti, spre a se interesa de soarta sa.

Un destin frânt

Şi a venit şi „aglomeraţia” din decembrie 1989, cum zicea Mircea Dinescu. Noii diriguitori ai României n-au găsit altceva de făcut decât să-l aresteze. Spre a-i ridica moralul, Adrian Păunescu, împreună cu alţi intelectuali (Grigore Vieru, Marin Sorescu, Fănuş Neagu ş.a.) l-au vizitat la închisoare. (Adrian Păunescu mi-a povestit că, mergând atât de des la celula diplomatului, ministrul Justiţiei de atunci, intelectualului N. Ionescu-Quintus i-a cerut să facă, din când în când, şi cerere; la care regretatul scriitor Adrian Păunescu a scris: „Subsemnatul…, vă rog să-mi permiteţi a intra în puşcărie spre a-l vizita pe Şt. Andrei, dar, totodată, să-mi permiteţi şi să ies din puşcărie”).

A ieşit din puşcărie, pentru că, fireşte, nu i s-a găsit nici o vinovăţie, în afară de aceea de a-şi iubi patria. Dar a ieşit bolnav (de ţară), mâhnire care-l însoţeşte şi azi, la cele opt decenii de viaţă, la care se adaugă şi faptul că renumitul diplomat Ştefan Andrei nu este exploatat în sensul adânc şi pozitiv al cuvântului, apariţiile sale televizate sunt foarte rare, iar diplomaţii de azi nu ştiu să profite de experienţa şi cunoştinţele sale internaţionale. În compensaţie, scrie, îşi scrie „memoriile”, scrie pentru cei de azi şi pentru cei de mâine, în „Flacăra lui Păunescu”. Are în pregătire trei volume de memorialistică, ce desigur, vor constitui documente fundamentale pentru istoria recentă a României.

Trăieşte, izolat, împreună cu distinsa şi talentata sa soţie, actriţa Violeta Andrei, nu în Bucureştiul iubit (pentru că i s-a luat casa), ci în Snagov, în mijlocul cărţilor, căci Ştefan Andrei este şi un binecunoscut bibliofil şi iubitor de oameni.

5 aprilie 2002. Petre Gigea Gorun, Nicolae Andrei, Ştefan Andrei, Vasile Bulucea, Alexandru Stuparu, participanţi la simpozionul dedicat lui Nicolae Titulescu

Craiova, mon amour

Ştefan Andrei nu şi-a uitat niciodată originea modestă, locurile natale sau Craiova tinereţii sale liceale. Din posturile sale decizionale, atenţia şi-a îndreptat-o necontenit spre acest colţ de ţară, sprijinind financiar şi moral instituţiile şi întreprinderile doljene, oamenii acestor locuri, a fost alături de echipa sa de suflet, Universitatea Craiova.

Produs al climatului spiritual oltean, Ştefan A. Andrei nu şi-a uitat profesorii sau anticarii, instituţiile de cultură frecventate (Biblioteca „Aman”, Muzeul Olteniei, Teatrul Naţional, Casa Băniei, cinematografele sau locurile sale dragi (Calea Unirii, Parcul „N.P. Romanescu”, Mănăstirea Jitianu, Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” sau Biserica „Madona din Dud” etc.

A făcut parte din grupul intelectualilor cu funcţii din Capitală care a acţionat pentru reînfiinţarea revistei „Ramuri”, a Editurii „Scrisul Românesc”, pentru ctitorirea Universităţii din Craiova.

Pentru toate acestea, dar şi pentru multe altele, dorim întru mulţi ani, cu sănătate, Doamnei scenei româneşti, Violeta Andrei (născută în aceeaşi zi) şi Domnului Ştefan Andrei.

TUDOR NEDELCEA

 

1 COMENTARIU

  1. De admirat cei doi frati. Foarte rafinati, culti si in special educati.Atata doar, ca proful emerit sta cu palaria pe cap intr-un spatiu acoperit iar al mic ramane un ceausist ireductibil.

Comments are closed.