Trecute vieţi de doamne şi domniţe….

0
613

Muzeul Olteniei aduce în prim-plan femeia – de la zeiţa-creatoare a tuturor lucrurilor din neolitic şi frumoasele obiecte de podoabă din epoca bronzului până la femeia emancipată. Obiecte arheologice, bijuterii din aur, argint şi bronz, accesorii, costume, documente şi fotografii, obiectele de mobilier – toate vor putea fi admirate în expoziţia „Femeia în familie şi societate”. Vernisajul va avea loc mâine, 30 martie, ora 11.00, la sediul Secţiei de Istorie-Arheologie (clădirea nouă) a Muzeului Olteniei, din strada „Madona Dudu” nr. 14.

Elena Theodorini 1857-1926

Din expoziţie nu lipseşte imaginea personalităţilor feminine ce spun povestea trecutului Olteniei: doamnele de seamă, mari binefăcătoare precum Aristia Aman, Alexandrina Magheru (Haralamb), Zoe Mandrea, Olga Gigurtu, Elena Lucia Romanescu (preşedinta Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române – Filiala Craiova, societate care s-a implicat în ajutorarea răniţilor din timpul Primului Război Mondial), Ecaterina Titulescu. Trecutul cultural-artistic al Olteniei este marcat de nume precum Maria şi Lucille Chiţu, Aristizza Romanescu, Elena Cornetti, Elena Theodorini, Elena Farago, Maria Tănase  şi Ioana Radu.

Elena Cornetti 1831-1907

Expoziţia „Femeia în familie şi societate” este organizată de Consiliul Judeţean Dolj şi Muzeul Olteniei, în colaborare cu Teatrul Liric „Elena Teodorini”, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Alexandra Aman” (Casa Memorială „Elena Farago”), Muzeul de Artă din Craiova şi Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.