S-a înecat în fântână

0
478

Reprezentanţii ISU Dolj au fost solicitaţi, ieri, în jurul orei 11.30 în satul Marotinu de Jos, comuna Celaru pentru a scoate cadavrul unei persoane căzute într-o fântână. “O ambulanţă SMURD şi un echipaj de descarcerare au ajuns la locaţia respectivă şi, în mai puţin de 10 minute persoana a fost adusă la suprafaţă şi conectată la aparatele medicale, constatându-se decesul”, ne-a declarat ofiţerul de presă al ISU Dolj, cpt. Florin Cocoşilă. Din primele cercetări a reieşit faptul că victima, Ion Vasile, în vârstă de 52 de ani, a alunecat şi a căzut, duminică seara, în fântână, în timp ce încerca să scoată apă, însă corpul său a fost descoperit abia ieri dimineaţă de mama sa care, care a crezut că fiul său a plecat la Craiova, unde locuieşte. Deşi nu sunt suspiciuni legate de deces, cadavrul a fost ridicat şi transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.