N-au fost surprize în optimile de finală ale Cupei Angliei, deşi Chelsea, după înfrângerea din finala Cupei Ligii (0-1 cu Liverpool) s-a chinuit realmente, în faţa celor de la Leeds, înscriind (min. 90) golul victoriei (3-2) prin Conor Gallagher, în urma unei pase a lui Enzo Fernandez. Celelalte goluri ale partidei au fost realizate de Nicolas Jackson (min. 15), Mykaylo Mudrik (min. 37) respectiv Mateo Josep (min. 8, 59). Cu infirmeria plină, Liverpool, cu echipa sa de tineri, a eliminat-o pe Southampton (locul 4 în Championship), prin golurile unor jucători de 18 ani: Lewis Koumas (min. 44), Jayden Danns (min. 73, 88), care a îmbrăcat pentru a 3-a oară tricoul primei echipe a lui Liverpool. În sferturile de finală (15 martie) programul va fi următorul: Wolverhampton – Coventry (D2), Manchester United – Liverpool, Chelsea – Leicester (D2), Manchester City – Newcastle.