Ce a vrut să spună preşedintele francez?

Emmanuel Macron a surprins lumea, la finalul summit-ului privind Ucraina, organizat pe 26 februarie a.c. la Elysee, afirmând că Franţa a adoptat „ambiguitatea strategică” faţă de Rusia. O mică propoziţie a marcat conferinţa sa de presă, când întrebat despre posibilitatea de a trimite trupe terestre în Ucraina, preşedintele francez a deschis o uşă care până atunci fusese ferm închisă de liderii europeni şi nord-americani. „Totul este posibil, dacă este util pentru atingerea obiectivului nostru” şi „nimic nu este exclus, chiar dacă nu există un consens pentru a trimite trupe terestre în mod oficial, asumat şi avizat”, a detaliat el. Afirmaţia care a stârnit multe reacţii trebuie însă nuanţată şi recontextualizată. Totul a plecat de la o întrebare a jurnalistei Aniei Nussbaum de la Bloomberg, o agenţie de presă americană. Ce a urmat, de acum se ştie şi inclusiv secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a clarificat marţi lucrurile, accentuând că Alianţa atlantică nu are un plan de a trimite trupe terestre în Ucraina. Evident, Macron a dorit să transmită ruşilor un mesaj strategic puternic, într-un moment în care aceştia îşi continuă ofensiva. Reacţia Kremlinului n-a întârziat. „Dacă armata ţărilor NATO apare pe teritoriul Ucrainei, atunci un conflict între Rusia şi Alianţă este inevitabil”, a declarat Dmitri Peşkov, pentru The Telegraph. Administraţia Biden n-a apreciat favorabil observaţia preşedintelui francez Emmanuel Macron conform căreia trupele occidentale ar putea apăra la un moment dat Ucraina. Purtătorul de cuvânt al NSC (Consiliun Naţional de Securitate), John Kirby, a accentuat chiar că „nu vor exista trupe americane la sol în Ucraina”. Deci: Macron nu a spus că există un consens între liderii statelor membre UE, pentru a lupta activ pentru Ucraina dar –fără a calibra suficient termenii- a evocat ideea că nu a fost „total exclusă”. N-a enumerat liderii occidentali întâlniţi luni la Paris, dispuşi la a sprijini deschis Ucraina, preferând sintagma „o ambiguitate strategică”. O parte a ţintei declaraţiei lui Macron ar putea fi şi galvanizarea congresmanilor republicani americani în adoptarea neîntârziată a unui pachet de ajutoare financiare pentru Ucraina, punând şi presiune asupra guvernului de la Berlin de a renunţa la ideea de a nu livra rachete de croazieră Taurus cu rază lungă de acţiune. Preşedintele Macron a definit în mai multe rânduri, în ultima vreme, principalul obiectiv strategic al politicii sale externe: „Rusia nu trebuie să câştige în conflictul din Ucraina”, miza fiind „înfrângerea Rusiei necesară securităţii şi stabilităţii Europei”. Până acum, Emmanuel Macron a anunţat crearea unei coaliţii de state membre care vor aproviziona Ucraina cu rachete şi bombe cu rază lungă de acţiune, devenind unul dintre tenorii sprijinului pentru Kiev, cel puţin la nivel declarativ. De dată recentă, Parisul are şi o chestiune particulară cu Moscova, legată… de Africa. Retragerea trupelor franceze din Mali, Burkina Faso şi Niger, suspendarea exporturilor de uraniu şi aur către Franţa, nu poate fi trecută cu vederea, fiindcă mâna Rusiei este prea vizibilă. Preşedintele francez a menţionat, detaliat, creşterea sprijinului occidental pentru Ucraina din februarie 2022. În opinia sa, mulţi spuneau atunci „niciodată-niciodată” tancuri, avioane, rachete cu rază lungă de acţiune. Acum repetă stereotip: să o facem mai repede. De la începutul inveziei ruse a Ucrainei ideea unei linii roşii, în sprijinul Ucrainei, s-a mişcat mereu. Şi Occidentul a livrat tancuri, arme cu rază lungă de acţiune şi chiar avioane de luptă. În schimb se poate spune altceva: în urmă cu nişte ani, comparând Franţa modernă cu epoca lui Napoleon, Emmanuel Macron a spus că Bonaparte nu a ţinut cont de pierderi, dar că de atunci ţara a îmbrăţişat ideea că viaţa umană este mai presus decât toate. Exact de această aserţiune nu se mai ţine cont în prezent.