Amenzi aplicate de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, în unităţi de alimentaţie publică din “Electroputere Mall”

0
364

 Mai multe unităţi de alimentaţie publică din “Electroputere Mall” au fost amendate de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Dolj, în urma unor verificări efectuate în perioada 20-22 februarie.

Conform precizărilor CJPC Dolj, au fost aplicate amenzi, din cauza neregulilor găsite, iar o parte dintre produsele neconforme au fost oprite de la comercializare. „În urma controalelor, au fost verificați 21 operatori economici, 11 dintre aceștia fiind sancționați pentru nereguli, aplicându-se 12 amenzi în valoare de 30.000 lei și cinci avertismente. A fost de asemenea dispusă și măsura de oprire definitivă și retragere în vederea distrugerii a unei cantități de produse neconforme în valoare 8551 lei”, arată un comunicat de presă al CJPC Dolj. În privința abaterilor, acestea sunt: -produse preparate și materii prime lipsite de elemente de identificare. -produse în afara data limitei de consum -produse fără a avea înscrisă data fabricației -produse preparate care nu respectă temperatura de păstrare la masa caldă -utilizarea unor agregate frigorifice igienizate necorespunzător, cu urme de mizerie. -lipsa declarației nutriționale pentru preparatele comercializate -produse utilizate ce nu aveau trecută data deschiderii, conform instrucțiunilor producătorului -produse depozitate la temperatură necorespunzătoare, fără a fi respectate condițiile de depozitare stabilite de producător.