A încercat să șantajeze o tânără

0
422

Un tânăr de 18 ani, din municipiul Craiova, a fost reţinut de poliţişti ai Secției 4 Poliție Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. Acesta va fi prezentat, în cursul acestei zile, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În ziua de 28 februarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi, de către o tânără de 17 ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că ar fi fost victima infracţiunii de şantaj. “Din cercetările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că, la data de 25 februarie a.c., bănuitul i-ar fi solicitat tinerei să întreţină cu el relaţii sexuale, în caz contrar urmând să distribuie în mediul online fotografii compromiţătoare cu aceasta. Cel în cauză a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .