Reformatorii au obţinut victoria la alegerile parlamentare din Iran

0
371

Aliaţii reformatori ai preşedintelui iranian Hassan Rohani au obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare desfăşurate vineri în Iran, unde prezenţa la vot a fost de 60%, fiind primul scrutin organizat de la semnarea acordului nuclear de anul trecut. După numărarea a 90% dintre buletinele de vot, candidaţii reformatori ar urma să obţină toatele cele 30 de locuri în circumscripţiile din capitală. Milioane de iranieni au mers la urne vineri pentru a alege noii membri ai Parlamentului, care candidează pentru cele 290 de locuri, dar şi cei 88 de membri ai Adunării Experţilor, care va decide succesorul liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, în vârstă de 76 de ani, cu probleme cardiace. Potrivit primelor rezultate, fostul preşedinte iranian, Akbar Hashemi Rafsanjani, un conservator moderat, şi preşedintele în funcţie, Hassan Rohani, ar fi obţinut cele mai multe voturi în cadrul Adunării Experţilor, alcătuită în general din clerici seniori. Rezultatele alegerilor parlamentare din Teheran sunt importante, deoarece parlamentarii aleşi în circumscripţiile din capitală sunt cei care impun direcţia politică a Parlamentului, subliniază analiştii. Însă reformatorii au obţinut rezultate bune şi în circumscripţiile din afara capitalei. Rohani a declarat sâmbătă că rezultatele de la alegerile de vineri au oferit guvernului mai multă credibilitate. “Competiţia s-a încheiat. E timpul să deschidem un nou capitol în domeniul dezvoltării ecomonice în baza capacităţilor interne şi a oportunităţilor internaţionale”, a declarat Rohani, citat de agenţia de ştiri Irna. Reformatorii care militează pentru dezvoltarea relaţiilor pe plan extern şi a creşterii gradului de libertate din ţară speră să obţină influenţă în structurile dominate de conservatori. Dintre cei peste 12.000 de candidaţi, doar jumătate au fost eligibili pentru a candida.